Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Lansare MARTOR Volum 20




Marţi, 24 noiembrie 2015, vă invităm la lansarea volumului 20/2015 al revistei Martor – anuarul de antropologie al Muzeului Ţăranului Român, care va avea loc la Clubul Ţăranului (Str. Monetăriei, nr. 3) începând cu orele 18.00. Intrarea liberă.

Cu ocazia lansării numărului tematic Bodies / Matter: Narratives of Corporeality, „corpul uman” devine prilej de analize, filme şi muzici. Vă invităm la o discuţie interdisciplinară asupra „corpului uman” ca principal câmp de activitate socială şi politică în societatea de astăzi, la întâlnirea dintre privirile medicale, ştiinţifice, politice, sociale şi artistice.

La dezbaterea pe marginea volumului Bodies / Matter: Narratives of Corporeality vor lua parte profesori specializaţi în explorarea corpului uman: Oana Mateescu (Facultatea de Sociologie, Universitatea din Bucureşti), Alexandru Dincovici (Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative), alături de editoarele Corina Doboş, Alexandra Ion şi Simina Bădică.

Încheiem seara cu o proiecţie inedită de film mut: „A világrém” / „Grozăviile lumei” (Jenő Janovics, 1920), producţie româno-maghiară destinată educării maselor în privinţa pericolelor bolilor venerice în Transilvania anilor 1920, ritmată live la Clubul Ţăranului de improvizaţiile muzicale ale formaţiei multumult.
***
Sub titlul „Bodies / Matter: Narratives of Corporeality”, volumul cu numărul 20 al revistei MARTOR își propune să adune o colecție de studii originale și material vizual care să examineze modul în care corpul uman a fost reprezentat vizual și narativ în diferite contexte istorice și științifice. Mediat de limbaj, disciplinat de științe, supus puterii politice și mediator al relațiilor sociale, corpul continuă să scape rigorilor discursurilor și reprezentărilor.

Prin perspectiva multi-disciplinară, la intersecția reflecțiilor antropologice, sociologice și istorice, volumul dorește să exploreze modul în care corporalitatea a fost imaginată în relație cu identitatea, cum a fost modelată de perspective științifice și cum a fost pusă în scenă în cadrul unor expoziții sau experimente artistice.

Această colecție apare în contextul interesului crescut față de corp în societatea contemporană, a ceea ce sociologul Brian Turner numea „societatea somatică”. Totodată, revista cuprinde un consistent dosar vizual, editat în condiţii grafice excelente, conţinând imagini inedite din colecția și arhiva Institutului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.





înapoi la pagina principală
 
inchis