Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Ion Rațiu Un destin pentru România Expoziție de fotografie






Expoziția Ion Rațiu. Un destin pentru România va putea fi vizitată la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Tancred Bănățeanu, până joi, 26 mai 2016, între orele 10 și 18. 

Peste 2.500 de vizitatori au văzut deja expoziția, dintre care cei mai multi cu ocazia Nopții Muzeelor. 

În anul 2017 se împlinesc 100 de ani de la nașterea lui Ion Rațiu, comemorare cu ocazia căreia Centrul Rațiu pentru Democrație va organiza o suită specială de manifestări.


------------------

5 – 26 mai 2016, Sala Tancred Bănățeanu

Sâmbătă, 21 mai, de Noaptea Europeană a Muzeelor, expoziția va rămâne deschisă până la ora 23. 

Răzvan Orășanu, inițiatorul proiectului, și o parte din voluntarii care au realizat expoziția vor fi ghizi pentru vizitatori, în intervalul orar 18-23.


------------------

Conferință la Muzeul Național al Țăranului Român, 
în cadrul expoziției de fotografie 
Ion Rațiu. Un destin pentru România

 


Centrul Rațiu pentru Democrație organizează miercuri, 18 mai 2016, conferința Ion Rațiu. Un destin pentru România, începând cu ora 17, la Muzeul Național al Țăranului Român, Sala Tancred Bănățeanu. Evenimentul are loc în prezența lui Nicolae Rațiu şi a lui Petre Răileanu, curatorul jurnalelor lui Ion Rațiu, și se desfășoară cu prilejul expoziției cu același nume.

Deschisă în 5 mai, expoziția cuprinde aproape 1.000 de exponate, majoritatea fotografii, alături de o serie de documente, provenite din arhiva Ion Rațiu și V.V. Tilea de la sediul Rațiu Family Charitable Foundation din Londra, aflată în curs de digitalizare cu sprijinul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, respectiv din arhiva Rațiu de la Turda, unde funcționează Centrul Rațiu pentru Democrație.

Printre altele, în cadrul expoziției pot fi văzute numeroase fotografii care surprind din diferite unghiuri celebra scenă cu Ion Rațiu la tribuna Parlamentului României, în timpul mineriadei din 1991. De asemenea, din expoziție fac parte și imagini din campania electorală din 1990, respectiv fotografii din viața parlamentară a lui Ion Rațiu, alături de politicieni ca Ion Iliescu, Petre Roman sau Adrian Năstase.

„Acest om apare zâmbind aproape peste tot, cu o căldură și o bucurie sinceră. Contrastează cu masca lui Ion Iliescu, aceeași în toate imaginile. Asta m-a impresionat... Expoziția vorbește despre destinul unui om care a avut ocazia să se prezinte transparent. Este o invitație pentru noi toți, de a face același lucru în viața noastră”, subliniază Indrei Rațiu.

Din expoziție mai fac parte fotografii din copilăria liderului politic, apoi din timpul călătoriilor sale, dar și un arbore genealogic al familiei Rațiu. Nu lipsesc nici seriile de imagini dedicate Uniunii Mondiale a Românilor Liberi, creată de Ion Rațiu în 1984, respectiv ziarului Cotidianul, pe care l-a fondat în 1990.

Expoziția poate fi vizitată la până joi, 26 mai 2016, la Muzeul Național al Țăranului Român, între orele 10.00 și 18.00. Intrarea este liberă.


Detalii suplimentare
www.muzeultaranuluiroman.ro 
www.facebook.com/events/1704815213107593/
www.ratiudemocracycenter.org

****


Centrul Rațiu pentru Democrație organizează, în colaborare cu Muzeul Național al Țăranului Român și BDR Communications, expoziția de fotografie Ion Rațiu. Un destin pentru România. Evenimentul va avea loc între 5 și 22 mai 2016, la Sala Tancred Bănățeanu de la Muzeul Național al Țăranului Român.

Intrarea este liberă.

Conceptul expoziției se bazează pe imagini ale liderului politic român Ion Rațiu. Aceasta se va concentra pe fotografii post-1989, până la moartea sa, în anul 2000. Scopul proiectului este acela de a evidenția un stil unic de leadership. Din acest motiv, majoritatea fotografiilor îl vor reprezenta fie ca lider în exil care protestează împotriva regimului Ceaușescu, fie ca deputat ales în Camera Deputaților din Parlamentul României.

Ion Rațiu a rămas unul dintre cei mai reputați creștin-democrați din România. Principiile sale au animat numeroase generații de români, în pofida faptului că în ultimii ani influența acestuia a scăzut. În spiritul aducerii principiilor sale în atenția noii generații, expoziția va utiliza imagini pentru a reprezenta și disemina viziunea sa cât mai multor persoane, în special tineri.
Accesul la eveniment este liber, cu o confirmare în prealabil, transmisă la adresa de e-mail office@isp.org.ro.

Familia Rațiu este una dintre cele mai vechi familii nobile din Transilvania. Existența sa datează din timpul lui Sigismund de Luxemburg, din secolul al XIV-lea. Originea numelui de familie Rațiu (Ratz / Racz) a fost pentru prima oară atestată în localitatea Noșlac, județul Turda-Arieș.

Programul expoziției

5 mai, ora 14:00 – Conferința de deschidere, în prezența lui Indrei Rațiu, unul dintre fiii lui Ion Rațiu;
10, 12 și 17 mai, orele 10:00 – 12:00 – Tur ghidat de către Răzvan Orășanu, Director Executiv al Institutului de Studii Populare;
18 mai, ora 17 – Ion Rațiu. Un destin pentru România – conferință, în prezența lui Nicolae Rațiu, Indrei Rațiu și Petre Răileanu, curatorul jurnalelor lui Ion Rațiu;
26 mai – Închiderea expoziției.

5 principii promovate de Ion Rațiu


Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge ca să ai dreptul să nu fii de acord cu mine.

Nu aduce nici o critică, nici măcar „constructivă”, semenului tău care luptă. Critica ta să se afirme prin faptă: fă mai mult și mai bine decât face el.

Apără drepturile poporului român, în totalitatea sa. Nu regățeni, nu transilvăneni, nu basarabeni, nu timoceni, aromâni sau megleniți. Toți suntem români.

Fii întotdeauna conștient că gelozia, invidia și calomnia constituie ultimul refugiu al omului frustrat și slab, care nu mai are nici țară, nici poziție în societate. Nu te lăsa pradă acestor sentimente inferioare.

Fă ceva pozitiv pentru țara ta și pentru compatrioții tăi. Oricât de modest sau neînsemnat este ceea ce faci, fă-o în fiecare zi.


6 repere din viața lui Ion Rațiu

- Ion Augustin Nicolae Rațiu (n. 6 iunie 1917, Turda – d. 17 ianuarie 2000, Londra) a fost un politician român, reprezentant al Partidului Național Țărănesc.
- Între 1940 și 1990 a locuit în Regatul Unit, unde a înființat (în 1979, împreună cu soția sa, Elisabeth Pilkington) și finanțat Fundația Rațiu. De asemenea, a fondat în 1984 Uniunea Mondială a Românilor Liberi.
- În 1943, a obținut o diplomă de economie de la Universitatea Cambridge (Anglia).
- A activat ca om de afaceri din 1951 până în 1975, după acest an dedicându-se luptei pentru libertate şi democraţie în România. 
- După repatriere, în ianuarie 1990, a ajutat la refacerea PNȚ alături de Corneliu Coposu, devenind vicepreședinte al PNȚCD. 
- Ion Rațiu a murit la Londra; conform dorinței sale, trupul neînsuflețit a fost dus la Turda, spre a fi înmormântat în orașul natal. 

Despre Centrul Rațiu pentru Democrație


Lansat în iulie 2004, Centrul Rațiu pentru Democrație este un ONG care continuă idealurile promovate de Ion Rațiu. Misiunea acestuia este încurajarea și promovarea valorilor și comportamentelor asociate democrației, într-un mod nepartizan. Centrul susține proiecte și programe desfășurate la nivel local, național și internațional. Acesta este sprijinit de membri ai Universității Babeș-Bolyai din Cluj, ai Colegiului Tehnic Dr. Ioan Rațiu, și activitatea sa este sponsorizată de Fundația Familiei Rațiu din Londra. 

Pentru mai multe detalii despre eveniment, vă rugăm contactați Andrei Dan, Institutul de Studii Populare, office@isp.org.ro.





înapoi la pagina principală
 
inchis