Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

FIG 2 Expoziție de Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad și Florentina Voichi




21 aprilie – 29 mai 2016, Sala Foaier



Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 21 aprilie 2016, la ora 18, la vernisajul expoziției FIG 2 a artiștilor Ioan Iacob, Mircea Roman, Aurel Vlad și Florentina Voichi, curator Monica Morariu, care va avea loc la Sala Foaier.

FIG 2 este cea de-a doua ediție din ciclul de expoziții intitulate FIG, concepute ca un dialog între pictură și sculptură, într-un raport egal de forțe, cu referințe mitologice, religioase sau laice, având ca temă principală corpul uman.

Expoziția reprezintă un manifest al artiștilor adresat societății românești contemporane, marcate în mod profund de tragedia petrecută în anul 2015, în clubul Colectiv. Artiștii vor expune în premieră, pe lângă o selecție din operele deja cunoscute publicului, o serie de lucrări create special pentru această expoziție, care aduc în discuție subiecte ca efemeritatea existenței umane, sacrificiu și suferință.

Prima expoziție din ciclul FIG a avut loc în anul 2013, la galeria Simeza din București, și a reunit creația artiștilor Costel Butoi, Mircea Roman, Aurel Vlad și Florentina Voichi.

Expoziția va fi deschisă de criticul literar prof. univ. dr. Ion Bogdan Lefter și poate fi vizionată la Sala Foaier, în perioada 21 aprilie 29 mai 2016, de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Intrarea este liberă.






înapoi la pagina principală
 
inchis