Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Farmecul cotidianului II

Irina Nicolau




Dragă Fefe,

Duminică am votat. Sper că te-ai dus şi tu la ambasadă. După vot, am venit acasă şi, de atunci, nu fac decât să compar procentele noastre cu procentele lor. Dacă iese cine trebuie, îţi da un telefon şi stăm de vorbă jumătate de oră.
Îţi mulţumesc pentru pachetul trimis „prin bunăvoinţă“. Mâncarea a fost bine venită, păcat însă de jachetă, cred că a costat o grămadă de bani. Nici nu ştiu cum ţi-a trecut prin cap că aş putea purta o haină atât de modernă. Când văd un lucru prea modern, nu pot să mă împiedic să-l consider un pregunoi. O astfel de haină nici nu simt că-mi aparţine. O mână mi-o pune pe spinare şi altă mână mi-o ia. Rolul meu este să fiu cuier…
Era pe vremuri un banc cu un iepuraş, un lup şi o bască. Acţiunea se derula ca într-un film de desene animate rusesc. Ori de câte ori întâlnea iepuraşul, lupul îl întreba, iepuraşule, ai bască? Dacă avea, îi dădea cu o bâtă în cap, dacă nu avea, sancţiunea era aceeaşi. Poanta nu reuşesc să mi-o amintesc.
Dacă urmăreşti istoria bascului, rămâi surprins de faptul că ultimul secol şi jumătate aminteşte întrucâtva de banc. Într-un peisaj patriarhal din Franţa ţăranii au purtat multă vreme pe cap un fel de căciulă rotundă şi plată făcută din fetru. Au purtat-o un secol, au purtat-o două, au purtat-o nouă… Pe la mijlocul secolului al XIX-lea, pac, boema franceză preia beret-bascul care se răspândeşte în boema europeană. Un pictor cu beret-basc este un fel de pictor cu clop. În secolul XX, mai precis în prima lui jumătate, pac, pac, bascul intră în uniforma grupărilor de dreapta. O poartă şi ei ce o poartă şi, pac, pac, pac, bascul devine sub comunişti însemnul de proletar. În noul peisaj politic şi social, pălăria este considerată o provocare. Bărbatul are de ales între şapcă şi bască, iar femeia poartă basma. Şi ţăranul colectivizat poartă bască. O bască albă poartă şi pionierul. Când se murdăresc, o spală şi o usucă pe farfurie. Cu O.Z.N.-ul pe cap, merge la şcoală voios. În formula sa ortodoxă, bascul se poartă cu salopetă. Omul cu salopetă poartă un basc decolorat, puţin slinos, care a luat forma capului pe care îl modelează.
Visez într-un muzeu o movilă de băscuţe uzate. La poala movilei văd un difuzor delemn cu limbă plată de tablă, de felul celor care au făcut să răsune în sate vocea lui Stalin şi a lui Gheorghiu-Dej. M-aş duce din când în când să le văd şi, pac, mi-aş da una în cap, nu cumva să uit.
Sper să-ţi telefonez, cu drag,

Riri





înapoi la pagina principală
 
inchis