Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Evenimentul de închidere a proiectului SALUT




Fundația ICAR și Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR) vă invită luni, 29 februarie 2016, ora 11:00, la Clubul Țăranului, la evenimentul de închidere a proiectului
SALUT – Suntem Acasă în Locul Unde Trăim!

Într-o lume în care dorința de cunoaștere a depășit de mult granițele geografice, noi am încercat, prin acest proiect, să facilităm apropierea între români și cei ajunși de pe alte meleaguri la noi în țară. Și ce mesager mai potrivit puteam găsi, dacă nu cultura?

 Am organizat ateliere de meșteșuguri și tradiții ale migranților.
 Am adus publicului românesc filme artistice și documentare prin care i-am ajutat să viziteze diverse culturi și să înțeleagă mai bine lumea refugiaților și a altor migranți.
 Am invitat publicul la un târg multicultural, pentru a cunoaște arta, valorile și frumusețile altor popoare.
Am invitat jurnaliștii să abordeze subiecte legate de migrație, pentru că ei sunt cei care aduc informația în casele tuturor, și am organizat un concurs mass-media.

Rezultatele proiectului ne-au arătat că interesul românilor pentru lumea migranților este foarte mare și că am contribuit și noi la deschiderea unor uși către cunoașterea și înțelegerea altor culturi.


AGENDA EVENIMENTULUI
Clubul Țăranului, Str. Monetăriei, nr. 3, București -
29 februarie 2016


11.00 – 11.15 Înregistrare participanți

11.15 – 11.30 Cuvânt de bun venit

• Dna Irina Conduruță – Coordonator de proiect, Fundația ICAR
• Dl Virgil Ștefan Nițulescu – Managerul Muzeului Național al Țăranului Român


11.30 – 13.00 Incursiune în lumea proiectului SALUT!
• Proiecție - Povestea SALUT (video prezentare, 10 min.)
• Bufet și discuții informale cu reprezentanți ai comunităților de migranți
• Expoziție de imagini din cadrul activităților din proiect

13.00 – Închiderea evenimentului

 


înapoi la pagina principală
 
inchis