Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Editura MARTOR a MŢR la Gaudeamus 2012




Muzeul Naţional al Ţăranului Român şi Editura MARTOR vă aşteaptă şi în acest an la Târgul Internaţional GAUDEAMUS - Carte de învăţătură (21 – 25 noiembrie 2012).
Adresa noastră în această perioadă este: Pavilionul central ROMEXPO, nivelul 7.70, standul 394.



Iubitorii de carte vor găsi aici, de miercuri până duminică, publicațiile apărute de-a lungul anilor sub egida muzeului şi a Editurii Martor, cărora li se vor adăuga o serie de noi titluri, proaspăt ieşite din tipar: Picu Pătruţ – ultimul mare miniaturist al Europei, Moșul-cu-Trupul-de-Flori-și-Barba-de-Mătase, Vocile celor tăcuți. Biografii ţărăneşti, Robii frumosului, Ivire din privire nr.1. Dincolo de oglindă, Portret/ atelier. Nicolae Muntean, Portret/ atelier. Angela Ludoşanu, Portret/ atelier. Adriana Boerescu.

La acelaşi stand, publicul va putea revedea, într-o formulă adaptată spaţiului de expunere şi atmosferei de târg, expoziția de fotografie Ada Kaleh. Insula din suflet, un nou prilej de a rememora împreună istoria dramatică unei micuțe insule aflată cândva în aval de Orșova Veche.

Vă invităm să ne fiți alături la vernisajul expoziției Ada Kaleh. Insula din suflet, miercuri, 21 noiembrie, ora 16.00.

Ada Kaleh, fâșia de pământ ca un coș de flori plutitor pe Dunăre, a dispărut în urmă cu peste patru decenii în apele Dunării, în condițiile edificării Hidrocentralei Porțile de Fier I. Însă faima acestui loc exotic, atât de celebru cândva, nu doar pentru cetatea Vauban datând din secolul VIII, cât mai ales pentru produsele locale cu specific turcesc, n-a pierit până astăzi. Totuși, povestea neasemuitei Ada Kaleh moare în fiece zi câte puțin, odată cu fiecare fost insular care se stinge departe de locul nașterii sale, cu dulcea povară a insulei scufundate în suflet. Pentru cei care au cunoscut acest loc, expoziția se dorește o invitație la o călătorie în timp, cu aromă de cafea turcească fiartă la ibric și cu gust de halviță și rahat. Generațiile mai tinere vor descoperi poate cu uimire și eventual, cu o urmă de regret, o insulă misterioasă cu cetăți în ruină și cu o populație multietnică ce descoperise încă de pe atunci taina conviețuiri pașnice în sânul unei mari familii, numărând peste 500 de suflete.

 




înapoi la pagina principală
 
inchis