Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

CARTE CU ARTE




UN PRODUS ASOCIAȚIA CULTURALĂ IDIOMA

EDIȚIA ÎNTÂI 2012

CARTEA DE HÂRTIE
ATELIERE DE MANUFACTURĂ HÂRTIE, TIPAR ȘI LEGĂTORIE
17 septembrie – 17 noiembrie 2012


Prin experiența cărții poți trece în mai multe feluri: ea poate fi o mirare, o meticuloasă abordare, o căutare, o simțire, o dăruire, o pierdere, o catalogare sau o simplă ocheadă. Apropierea de carte stă sub semnul dialogului dintre subiect și obiect, dintre formă și conținut, atât din perspectiva cititorului cât și din aceea a producătorulului și chiar a distribuitorului. Câteodată cei doi se întâlnesc: fie ca poziții distincte, fie în complementaritate, fie într-una și aceeași persoană. Această din urmă întâlnire este tocmai cea care conduce către întregul cărții-obiect.

Cum se pregătește hârtia, care este soluția cea mai potrivită de tipărire, ce fel de coperți îmbracă cel mai bine corpul de carte, cum se leagă toate în felul cel mai nimerit ideii? Ce face dintr-o carte o carte-obiect – iată care este subiectul de căpătâi al evenimentului CARTE CU ARTE, organizat de Square Media prin Asociația Culturală IDIOMA în parteneriat cu Universitatea Națională de Artă. Evenimentul va avea loc în iarna acestui an la UNAgaleria.

Muzeul Național al Țăranului Român participă în cadrul CARTE CU ARTE și încearcă să formuleze un răspuns prin atelierele de manufactură carte-obiect!

Atelierele CARTEA DE HARTIE se adresează persoanelor cu vârsta peste 18 ani care doresc să realizeze o carte proprie. Cărțile realizate pot fi expuse în cadrul evenimentului CARTE CU ARTE. Participarea în cadrul atelierelor este gratuită, dar este condiționată de respectarea condițiilor şi de înscriere. Vă rugăm consultați pdf-ul de la www.asociatiaidioma.ro pentru condiții complete de participare și programul atelierelor. Prima întâlnire va avea loc luni 17 septembrie, la o oră pe care o vom anunța participanților înscriși. Dacă nu reușiți să vă înscrieți până în 17 septembrie, scrieți-ne la adresa indicată mai jos.

Atelierele se desfăşoară la Muzeul Naţional al Ţăranului Român, în cadrul Atelierului de Carte, săptămânal, în perioada 17 septembrie – 17 noiembrie. Participanţii vor fi organizaţi în grupe de maxim 7 persoane, fiecare grupă având la dispoziţie o săptămână de lucru.
Înscrierile se fac la adresa de e-mail idioma@asociatiaidioma.ro, unde puteţi afla şi mai multe detalii!

ATELIER SUSŢINUT DE MUZEUL NAŢIONAL AL ŢĂRANULUI ROMÂN
COORDONATOR RĂZVAN SUPURAN // ATELIERUL DE CARTE






 


înapoi la pagina principală
 
inchis