Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Cântice din lume




Concert Maria Răducanu
Joi, 18 septembrie 2014, ora 19.00, în Curtea interioară



Muzeul Național al Țăranului Român vă invită joi, 18 septembrie 2014, la concertul Cântice din lume, susținut de interpreta Maria Răducanu.
Evenimentul va avea loc la ora 19.00, în curtea interioară a MNȚR.

Maria Răducanu, originară din Huși, județul Vaslui, este compozitoare și interpretă de etno jazz, fiind una dintre cele mai reprezentative figuri ale acestui stil muzical în România. Artista îmbină muzică populară românescă cu nuanțe de jazz, reușind să creeze un ambient asemănător fado-ului portughez. Discografia sa numără șapte albume, Maria Răducanu călătorind în toată lumea și colaborând cu numeroși artiști internaționali.

Gabriela Melinescu scrie, într-un articol din 2007, despre Poetica jazzului românesc, că „sunetul ei pur nu se aseamănă cu sunetul nimănui, deși ea cântă melodiile Mariei Tănase, dar și alte cântece din folclorul românesc, dar și fado-ul portughez și cântecele de jale și bucurie, în alte limbi, posedând geniul de a « cânta » în diferite dialecte de a fraza limba ca un poet.
Și « coregrafia » ei este pură și personală, o siluetă amintind « Rugăciunea » lui Brâncuși, meditând prin cântec în fața Providenței, punându-se în genunchi fără să atingă podeaua, parcă « levitând » ca sfinții ridicați de Duhul Sfânt.

Dar Maria Răducanu, « fata de la Huși » a studiat mai întâi Literatura și Filologia și numai după aceea s-a afirmat în Muzică, tălmăcind muzica tradițională românească într-un fel unic. Ea are în comun cu Nicolae Simion acea stare psihică și fizică plină de armonie care mă face să mă gândesc nu numai la Orfeu și la arta șamanilor, dar și la cântecul ielelor (care există și în folclorul suedez și e ținut la mare cinste), la cântecul și la dansul lor în cerc. Acestea au darul de a-i vrăji pe cei care ascultă și văd, creând acea stare de suflet vindecătoare pe care grecii au numit-o katharsis”.

Anul acesta, în cadrul Zilelor Muzeului Țăranului, vă oferim ocazia să trăiți o experiență inedită, ascultând o voce deosebită care va răsuna în curtea interioară a Muzeului.





înapoi la pagina principală
 
inchis