Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Bucuriile toamnei






 Asociaţia Producătorilor de Produse Tradiţionale şi Ecologice Maramureş organizează în perioada 3 - 5 septembrie 2010, la Muzeul Ţăranului Român, târgul „Bucuriile toamnei”, prilej de întâlnire cu bunătăţile şi frumuseţile satului maramureşean.
  Dacă te rătăceşti, ia-o după miros: facem acolo magiun, plăcinte, sarmale şi pâine de casă. Şi ca sa nu pleci cu burta plină şi cu mâna goală de la târg, avem şi obiecte meşteşugăreşti şi de artizanat, de privit şi târguit.
  Vei putea degusta produse, dar vei afla şi procedeele tradiţionale de obţinere a acestora. Iar copiii din Călineşti, Maramureş, vor cânta şi vor dansa.

 Intrarea este liberă.




înapoi la pagina principală
 
inchis