Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

British Documentary 24 februarie – 14 aprilie 2014




În perioada 24 februarie – 14 aprilie 2014, British Council organizează la București cea de-a patra ediție a proiectului „British Documentary”.

Proiecțiile celor 11 filme documentare, incluse în programul acestei ediţii, vor avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Studioul Horia Bernea, în fiecare seară de luni, cu excepția zilei de 17 martie, începând cu ora 19.00.

Documentarele prezentate au fost incluse în selecţia Festivalului de Film Documentar Grierson din Marea Britanie.
Ca și în edițiile precedente, temele abordate sunt foarte variate.

Filmele sunt subtitrate în limba română.
Intrarea este liberă, în limita locurilor existente.


Proiecțiile debutează în data de 24 februarie cu documentarul Ziua în care John Lennon a fost ucis, realizat de câștigătorul premiului BAFTA pentru televiziune, Michael Waldman. În continuare, Copilul meu, protestatarul, caracterizat drept „fascinant” de Sunday Times și „devastator de direct” de către The Guardian, este o pătrundere puternică în cadrul domestic al revoltelor din Anglia, în timp ce Detectivul bengalez dezvăluie secretele Calcuttei și ale comunității bengaleze din Londra.

Textura cosmosului: Odiseea Spațială își propune să fie cea mai convingătoare, ilustrativă și completă imagine a fizicii moderne văzută vreodată pe ecran, iar Ghidul hasidic pentru dragoste, căsătorie și găsirea unei soții permite accesul publicului în comunitatea evreiască hasidimă din Stamford Hill, Londra, o comunitate de obicei închisă. Lupta pentru Barking urmărește un moment istoric în politica britanică, iar thriller-ul politic Sfârșitul jocului îl aduce în prim-plan pe regizorul filmului Vantage Point, Peter Travis, și spune povestea conversațiilor secrete ce au dus la sfârșitul apartheid-ului în Africa de Sud.

Două filme de scurtmetraj, Mostar și Îngrijindu-l pe Calum, aduc în atenția publicului două povești tragice; Îngrijindu-l pe Calum a primit premiul Grierson pentru cel mai bun documentar realizat de studenți.

Mugabe și africanii albi, câștigător al premiului British Independent Film pentru cel mai bun documentar, este singurul documentar de lungmetraj filmat în Zimbabwe în ultimii ani, unde există încă o interdicție totală pentru presă.

Nominalizat la Oscar în 2012, Până în iad și înapoi, explorează lupta crâncenă a unui om cu urmările devastatoare ale războiului, precum și artificialitatea neliniștitoare a vieții de după război.

Programul întregului eveniment este disponibil pe website-ul British Council (www.britishcouncil.ro).


PROGRAM DOCUMENTARE, Muzeul Național al Țăranului Român, Studioul Horia Bernea

24 februarie – 19.00 – Ziua în care John Lennon a murit
– 20.30 – Copilul meu, protestatarul
3 martie – 19.00 – Detectivul bengalez
10 martie – 19.00 – Textura cosmosului: Odiseea Spațială
– 20.00 – Ghidul hasidic pentru dragoste, căsătorie și găsirea unei soții
24 martie – 19.00 – Lupta pentru Barking
31 martie – 19.00 – Sfârșitul jocului
7 aprilie – 19.00 – Îngrijindu-l pe Calum
– 19.30 – Mugabe și africanii albi
14 aprilie – 19.00 – Mostar
– 19.30 – Până în iad și înapoi

Pentru detalii suplimentare, vă rugăm să ne contactați:
Luise Vuiu
Head Strategic Partnerships and Marketing

British Council România
Calea Dorobanților nr. 14, București
Tel: 021 307 9600 / 0724 288 881
luise.vuiu@britishcouncil.ro


Notă pentru editori:

British Council este organizaţia internaţională a Marii Britanii pentru relaţii culturale şi educaţionale ce oferă oamenilor de pretutindeni o deschidere către creativitatea şi realizările britanice şi stabileşte relaţii durabile între Marea Britanie şi alte ţări. Activitatea sa este axată în special pe domeniile educaţie, limba engleză şi artă. British Council este o organizaţie apolitică ce se bucură de o strânsă colaborare cu guvernul britanic. Pentru mai multe informaţii despre activitatea British Council în România, vizitaţi: www.britishcouncil.ro.

British Council Telefon +4 021 307 9600
Calea Dorobanţilor 14 Fax +4 021 307 9601
Bucureşti 010572 E-mail contact@britishcouncil.ro
România Web www.britishcouncil.ro


 


înapoi la pagina principală
 
inchis