Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Arta trecerii




20 decembrie 2012 – 3 februarie 2013
Marți – Duminică orele 10.00 - 18.00 / SALA FOAIER



Coordonator proiect: Șerban Anghelescu
Curatori: Lila Passima, Cosmin Manolache

Vernisajul și lansarea publicației Arta trecerii: Joi, 20 decembrie 2012, orele 17.30, Sala Foaier


Expoziţia Arta trecerii se încadrează în categoria experimentelor vizuale, încercând să recompună fragmentar o parte din instrumentarul temei atât de exhaustive a riturilor de trecere – situaţii limită, de interval, individuale sau colective, din lumea ţărănească şi cea urbană, reprezentări care transgresează, printr-o selecţie subiectivă, timpi şi fragmente de lumi revizitate. Dincolo de trecerile fundamentale explorate deja de etnologia clasică (naşterea, nunta, înmormântarea) operăm selectiv intersectând teritorii, de la istorie orală, la text literar, imagine iconografică, fotografii martor, obiecte autobiografice, obiecte ritualice şi nu în ultimul rând materii organice, vehicule ale trecerii.

Deplasarea, schimbarea, dispariția sunt sensurile centrale ale trecerii. Riturile proclamă o schimbare dramatică, publică. Trecătorul este expus privirilor impudice ale mulțimii, nu-și aparține, e pacientul fără voce personală al producătorilor trecerii. Riturile sunt democratice prin excelență, dacă lăsăm deoparte fapte excepționale cum ar fi înmormântarea faraonilor. Aceleași discursuri, aceleași lucruri și gesturi îi așteaptă pe toți în trecerile exterioare. Există însă și treceri interioare cu un sfârșit orbitor. Conversiunea religioasă luminează pe dinăuntru. Descoperirea științifică poate fi și ea trăită ca iluminare. În sfârșit există trecerile discrete, imperceptibile, declinul lent al cărnii pe care nu-l celebrează nici un rit. Trecerea are un adversar suprem: memoria dureroasă, pe românește dor. Se spune că mortul întâmpină în călătorie drumul somnului, al uitării și drumul dorului, al neuitării, al întoarcerii acasă. Suntem prizonierii depărtării care crește, ai tăieturilor și ai disparițiilor. Prin dor ne întoarcem la cele trecute, la cele pierdute. (Șerban Anghelescu)
 










înapoi la pagina principală
 
inchis