Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

arhi-VE/RO




Între Orient şi Occident
Arhiva de imagine Alexandru Tzigara-Samurcaș


13 – 30 ianuarie 2011
Sala Irina Nicolau, Muzeul Ţăranului Român


Joi, 13 ianuarie 2011, ora 17:00, la Sala Irina Nicolau, va avea loc vernisajul expoziţiei arhi-VE/RO. Între Orient şi Occident. Arhiva de imagine Alexandru Tzigara-Samurcaș.

Expoziţia a fost coordonată de prof. dr. arh. Anca Brătuleanu şi conf. dr. arh. Sergiu Nistor şi a fost realizată pentru a fi expusă în cadrul Institutului Cultural Român din Veneţia în perioada 3 – 21 noiembrie 2010. Conceptul expoziţiei, realizată de Petru Mortu, Toader Popescu şi Irina Calotă, a uzat de calităţile clişeelor de a reprezenta, în acelaşi timp, imagini cu o compoziţie proprie şi subiecte alese în funcţie de criteriile autorului. Au fost alese 20 de cupluri de imagini – una cu subiecte din România şi cealaltă cu imagini din Italia. Oglindirea fragmentelor de arhivă unele în altele, precum şi pendularea între imagini care pot fi, în funcţie de grila de citire adoptată de privitor, apropiate sau îndepărtate la extrem reprezintă, pe lângă un interesant exerciţiu vizual, şi o sublimare a experienţei modernizării româneşti, fenomen de care Samurcaş nu a fost deloc străin. Reflexia care se stabileşte în sticla diapozitivelor între lumea orientală şi cea occidentală este, în acelaşi timp, un dat al arhivei originale şi o construcţie fără teză, care privilegiază deopotrivă valoarea diapozitivelor ca mărturii, ca obiecte, subiecte, sau doar imagini. Alăturările de imagini – de multe ori surprinzătoare – au scopul de a provoca vizitatorul în a-şi pune întrebări şi a găsi răspunsuri, în cadrul unui proces de identificare atât a elementelor comune, cât şi a diferenţelor pe care imaginile ce compun fiecare cuplu în parte le prezintă.

În afară de cele 20 de perechi amintite mai sus, expoziţia conţine şi o instalaţie compusă din aproximativ 80 de diapozitive, menite să prezinte publicului suportul fizic pe care aceste imagini au fost păstrate de-a lungul a peste 100 de ani de existenţă.







Arhiva de imagine „Alexandru Tzigara-Samurcaş”, aflată în posesia Departamentului de Istoria şi Teoria Arhitecturii şi Conservarea Patrimoniului din cadrul Universităţii de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu”, a fost transferată de la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” probabil de către profesorul Grigore Ionescu, după moartea autorului lor. Diapozitivele din arhivă serveau ca material didactic pentru cursurile de estetică şi istoria artei pe care Samurcaş le ţinea la Şcoala de Arte Frumoase, începând cu februarie 1899. O altă parte a acestei arhive a rămas în custodia actualei Universităţi Naţionale de Arte şi a fost donată, după anul 2000, Muzeului Ţăranului Român.
Colecţia a fost realizată de-a lungul mai multor decenii, la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX. Cel mai probabil avem de-a face cu o arhivă cu autori multipli – nu toate imaginile au fost realizate de Samurcaș. Preocupările ştiinţifice principale ale autorului sunt vizibile în alegerea şi perspectiva asupra obiectelor, peisajelor şi persoanelor fotografiate, fapt ce nu indică, neapărat, doar calitatea sa de autor ci şi, posibil, opţiunea sa privitoare la achiziţionarea diapozitivelor.
Arhiva de imagine aflată în custodia DITACP conţine 2383 de diapozitive pe sticlă. Subiectele acestora prezintă obiecte de arhitectură, planuri şi hărţi, obiecte de artă – sculptură, pictură, gravură, desen, artă populară - şi peisaje în proporţii diferite. Majoritatea diapozitivelor au ca subiect obiecte arhitecturale (aproximativ 75% din totalul imaginilor), dintre care în jur de 90% sunt din Europa. Dintre acestea din urmă, peste jumătate prezintă subiecte din România. Indiferent de procentele menţionate mai sus, ceea ce este cert este că arhiva este importantă prin bogăţia de informaţie pe care o prezintă, prin forţa estetică a imaginilor care o compun şi prin calitatea lor de a fi mărturii istorice.
La începutul anului 2010 a fost lansat volumul bilingv român-englez „Arhiva Alexandru Tzigara-Samurcaş”, care prezintă imagini caracteristice pentru colecţie şi care a fost însoţit de un CD care cuprinde inventarul arhivei, finalizat în 2009.
Broşura expoziţiei, realizată după concepţia grafică a lui Radu Tudor Ponta, cuprinde texte bilingve (în română şi în italiană), cât şi imagini din arhivă, astfel selecţionate încât să ilustreze tema generală a expoziţiei. Cele cinci texte – compuse de Nicolae Lascu, Virgil Ștefan Nițulescu, Toader Popescu și Irina Calotă şi traduse de Corina Anton – au fost menite atât să situeze această acţiune (şi cele premergătoare ei) într-un context mai larg al proiectului de diseminare a fondurilor DITACP / UAUIM, cât şi să prezinte personalitatea lui Alexandru Tzigara-Samurcaş, arhiva sa de imagine şi expoziţia.

Expoziţia poate fi vizitată până pe 30 ianuarie 2011, de marţi până duminică, între orele 9:00 şi 17:00, la Sala Irina Nicolau.
Intrarea este liberă.


ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ


Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator” la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din München, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.
După terminarea studiilor, este numit bibliotecar, apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .
La 1 octombrie 1906, Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.


Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.
În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.
Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.


 


înapoi la pagina principală
 
inchis