Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Am prelungit perioada de înscrieri la concursul mass-media SALUT !





Pentru a da ocazia cât mai multor jurnaliști să participe la concursul SALUT !, organizat de Fundația ICAR, am decis să prelungim cu o săptămână perioada de înscrieri, până la data de 13 noiembrie 2015, inclusiv!

Premiile oferite în cadrul concursului au o valoare totală de 2.200 de euro.

La concurs pot participa jurnaliști din presa scrisă, audiovizuală sau online, angajați ai unei organizații de presă sau jurnaliști freelance, precum și bloggeri. Participanții pot înscrie în competiție materiale publicate/difuzate în intervalul 1 iulie 2014 – 1 noiembrie 2015.

• Nu există taxă de înscriere, participarea este liberă.
• Înscrierile se fac electronic. Participanții vor trimite la adresa concurs@icarfoundation.ro, direct sau prin transfer online, următoarele: copii ale materialelor depuse pentru concurs: înregistrare, scan/fotocopie, link (cu dovada datei de publicare); formularul de înscriere completat (se poate descărca de pe site-ul icarfoundation.ro și de pe pagina de facebook a proiectului, www.facebook.com/SALUT.ICAR; un scurt CV.
• Premiile vor fi oferite în cadrul unei ceremonii care va fi organizată în data de 10 decembrie 2015, în Studioul Horia Bernea al MNȚR.


Pentru detalii, criterii de participare, tematică de concurs și alte informații importante, vă rugăm să citiți cu atenție regulamentul de concurs, disponibil pe site-ul Fundației ICAR, pe site-ul MNȚR și pe pagina de Facebook a proiectului.

Calendarul concursului:
• 7 septembrie – 13 noiembrie: înscrierea materialelor în concurs
• 14 noiembrie – 8 decembrie: evaluarea materialelor, jurizare
• 10 decembrie – ceremonia de decernare a premiilor

Competiția de față este parte a proiectului SALUT – Suntem Acasă în locul Unde Trăim, derulat de Fundația ICAR, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), în perioada 1 iulie 2015 – 29 februarie 2016, proiect finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Succes!
Persoană de contact: Dan Ivănescu – tel. 0732 065 411


***

Regulamentul oficial al concursului mass-media SALUT!

(1) Organizator
Organizatorul concursului mass-media SALUT! este Fundația ICAR, organizație care, de peste 20 de ani, acordă gratuit servicii medicale, psihologice, sociale și consiliere juridică victimelor torturii, relelor tratamente și încălcării drepturilor fundamentale ale omului. Beneficiarii serviciilor sunt foști deținuți politici, refugiați, solicitanți de azil, migranți fără documente și alți migranți. 
Competiția de față este parte a proiectului SALUT – Suntem Acasă în locul Unde Trăim, derulat de Fundația ICAR, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român (MNȚR), în perioada 1 iulie 2015 – 29 februarie 2016, finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România.
Organizatorul își rezervă dreptul de a folosi articolele înscrise în concurs pe pagina web proprie și pe paginile sale din rețelele de socializare, în scopul informării publicului (și nu în scopuri comerciale), menționând numele autorului cu fiecare ocazie.

(2) Participanți
La concurs pot participa jurnaliști din presa scrisă, audiovizuală sau online, angajați ai unei organizații de presă sau jurnaliști freelance, precum și bloggeri. Participanții pot înscrie în competiție articole print sau online publicate în limba română, în media tipărită sau online (bloguri și site-uri de specialitate – jurnalism, migrație, cultură, drepturile omului etc.), materiale video și materiale audio difuzate pe un post radio/TV românesc, în intervalul specificat în prezentul Regulament, la secțiunea (5) Derulare concurs.
O persoană poate participa cu articole/materiale la mai multe categorii de concurs.
Nu pot fi înscrise în concurs:
- articole/materiale realizate de angajați ai Fundației ICAR sau ai MNȚR sau la realizarea cărora au participat activ angajați ai acestora;
- articole/materiale realizate în cadrul lucrărilor școlare, universitare, referate, lucrări de licență etc.;
- articole/materiale care au fost nominalizate/premiate la alte concursuri.

(3) Juriu
Articolele/materialele înscrise în concurs vor fi evaluate de un juriu format din cinci membri: doi jurnaliști, un reprezentant al comunităților de migranți din România, un reprezentant al proiectului SALUT – Suntem Acasă în Locul Unde Trăim și un reprezentant al unei organizații internaționale în domeniul migrației.

(4) Premii
Premiile oferite în cadrul concursului mass-media SALUT! au o valoare totală de 2.200 de euro. 
Pentru fiecare categorie de concurs se vor acorda Premiul categoriei și două mențiuni. 


Premiul categoriei: un aparat din categoria electronice (unul dintre cele de mai jos), diplomă și materiale promoționale
• Aparat foto 
• Tabletă 
• Laptop 
• Camera video 

Mențiune: diplomă și materiale promoționale (șapcă, tricou, pix etc.)

Câștigătorii premiilor oferite în cadrul acestui concurs nu au posibilitatea de a primi contravaloarea în bani a premiilor sau schimbarea acestora cu alte bunuri și nici nu pot solicita schimbarea caracteristicilor obiectelor acordate ca premii.

Organizatorii concursului nu își asumă răspunderea pentru eventualele defecte ale obiectelor acordate ca premii în acest concurs. Producătorul fiecărui obiect oferit ca premiu va remedia orice eventuale probleme în cadrul perioadei de garanție a bunului respectiv, în conformitate cu termenii și condițiile prevăzute în certificatul de garanție ce însoțește obiectul.

Criterii de jurizare:
• Complexitatea documentării
• Calitatea scriiturii / materialului video/audio
• Originalitatea abordării
• Încadrarea în tematica de concurs
Dacă doi concurenți înscriși la aceeași categorie obțin acelați punctaj, se va face o nouă evaluare, după următoarele criterii:
• Materialele de informare au greutate mai mare față de cele de opinie
• Acuratețea textului (lingvistic și gramatical)
• Complexitatea surselor de informare
Premiile vor fi oferite în cadrul unei ceremonii care va fi organizată în data de 10 decembrie 2015, în Studioul Horia Bernea al MNȚR.

(5) Derulare concurs
a) Criterii de participare:
• Materialele înscrise în concurs să fi fost publicate/difuzate în perioada 1 iulie 2014 – 1 noiembrie 2015, în media tipărită sau online (pe site-uri și bloguri de specialitate - jurnalism, migrație, drepturile omului, cultură), la posturi TV sau radio naționale, locale sau cu difuzare online.
• Materialele înscrise trebuie să fie cu conținut original (nu se acceptă materiale realizate după știri/articole de agenție, comunicate de presă etc.)
• Materialele înscrise în concurs trebuie să se încadreze în următoarele tematici:
 Toleranță și întelegere multiculturală, combaterea stereotipurilor legate de imigranți
 Interacțiunea dintre migranți și populația locală
 Drepturile migranților in Romania, legislație etc.
 Criza migranților și efectele ei în România și Europa
 Deschiderea societeții românești către cultura comunităților de străini din România
 Integrarea socială și culturală a migranților în România
 Imigrantia și piața muncii din România
• Materialele participante să nu fi fost nominalizate/premiate la alte concursuri.

ATENȚIE! Nu vor fi luate în considerare sau vor fi descalificate dosarele care conțin:
• Materiale care nu respectă tematica de concurs
• Materiale realizate după comunicate de presă sau după texte ale agențiilor de presă românești sau internaționale
• Materiale care nu respectă drepturile de autor sau nu poartă semnătura celui care le înscrie în concurs (ex.: articole semnate Redacția sau nesemnate) 
• Materiale realizate împreună cu unul sau mai mulți coautori și care nu sunt însoțite de acordul scris al acestora pentru participarea materialului în concurs

b) Înscriere:
• Nu există taxă de înscriere, participarea fiind liberă.
• Înscrierile se fac electronic, în perioada 7 octombrie - 7 noiembrie 2015. Participanții vor trimite la adresa concurs@icarfoundation.ro, direct sau prin transfer online, următoarele: 
 copii ale materialelor depuse pentru concurs – înregistrare pentru radio şi tv, scan/fotocopie pentru print, link pentru materialele online (cu dovada datei de publicare)
 formularul de înscriere completat (se poate descărca de pe site-ul icarfoundation.ro și de pe pagina de facebook a proiectului, www.facebook.com/SALUT.ICAR
 un scurt CV
• Un participant se poate înscrie la mai multe categorii de concurs poate înscrie cel mult 2 materiale la fiecare categorie de concurs
Participanții vor primi confirmarea înscrierii pe adresa de e-mail furnizată.
Dacă materialul este realizat împreună cu un coautor, acesta trebuie să își dea acordul scris pentru participarea la concurs a celui ce înscrie materialul în competiție. Lipsa acordului scris și semnat în original constituie motiv de descalificare – vezi Secțiunea (5) Derulare concurs, pct. a) Criterii de participare.

c) Categorii de concurs:
• Presă scrisă și agenții
• Radio
• Televiziune
• Online și multimedia
Tipuri de materiale care pot fi înscrise în concurs: reportaj, anchetă, analiză, relatare, interviu, documentar, talk-show, emisiune live, etc.
Lista câștigătorilor va fi făcută publică pe site-ul Fundației ICAR și al MNȚR, precum și pe paginile acestora din rețelele de socializare.

d) Calendarul concursului:
• 7 septembrie – 7 noiembrie: înscrierea materialelor în concurs
• 8 noiembrie – 8 decembrie: evaluarea materialelor, jurizare
• 10 decembrie – ceremonia de decernare a premiilor

(6) Alte prevederi
Regulamentul concursului este disponibil pe site-ul Fundației ICAR, pe site-ul MNȚR și pe pagina de Facebook a proiectului.
Organizatorul își rezervă dreptul de a modifica prevederile prezentului regulament, în situația în care sunt constatate disfuncționalități care afectează buna derulare a concursului.
Prin înscrierea la concurs, fiecare participant confirmă că Organizatorul are dreptul de a utiliza materialele înscrise, cu menționarea numelui autorului, pentru activități de promovare a proiectului.
Organizatorul nu își asumă răspunderea pentru conținutul materialelor înscrise în concurs, pentru eventualele litigii dintre autorii materialelor înscrise și nici pentru eventualele pretenții ale terților privind drepturile de autor asupra materialelor înscrise în concurs.


DESCARCĂ FORMULAR


 




înapoi la pagina principală
 
inchis