Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

29 - 31 ianuarie Filipii de Iarnă





Alţi patroni ai lupilor, alte zeitaţi conturate vag. La fel ca Circovii, au o sărbătoare pereche, Filipii de Toamnă. Ĩntre cei de toamnă şi cei de iarnă este cuprinsă perioada de împerechere a lupilor. Filipii sunt ţinuţi, în primul rând, de femei. Tânăra nevastă primeşte Filipii de la soacră. Când mama ei nu are noră în casă, îi moşteneşte şi pe ai mamei. Sunt ţinuţi în casele de ciobani şi în gospodăriile unde sunt vite.Chiar fără oi şi vite, e bine să-i ţii pentru că previn pagubele datorate lupului, animalul cel mai temut din Carpaţi. Ursul este mai puternic, are şi el sărbătorile lui, însă „rupe” mai multe vite decât duce cu el. Voracitatea lui o depăşeşte pe a tuturor carnivorelor din această zonă.


Irina Nicolau - "Ghidul sărbătorilor românești" (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis