Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

Sărbătorile lunii ianuarie




6 ianuarie: Boboteaza

În această zi, Ioan Botezătorul îl botează pe Iisus în apa Iordanului. Tot acum se ţine şi sărbătoarea Botezului, una dintre cele şapte Taine, cea fără de care nu este posibil să fii creştin.

Ca orice sărbătoare mare, Boboteaza începe din ajun. În ajun oamenii postesc. Sacrificiul postului le aduce bogăţie. În anumite locuri, înainte să mănânce, femeile adună cenuşa din vatră; o vor risipi primăvara pe câmp, zicând: „Cum n-am mâncat eu în dimineaţa ajunului de Bobotează, aşa să nu-mi mănânce lighioanele roadele.“ Sub faţa de masă pun sare şi mei, tărâţe şi fân. Preotul trece cu agheasmă din casă în casă. Hainele bune sunt întinse prin casă să le stropească preotul cu apă sfinţită; în felul acesta sunt ferite de molii. Copiii nu sunt bătuţi ca să nu facă bube peste an. Femeia nu se ceartă cu bărbatul. Ca să nu se înmulţească purecii, nu se cerne făină. Oamenii încearcă să-şi afle viitorul. Iar se deschid cerurile. Se spune că în noaptea de Bobotează plesnesc de ger ouăle de corb şi puii de corb îşi deschid aripile, încercând să zboare.
În ziua de Bobotează se sfinţesc apele. Se face agheasmă mare undeva, lângă o apă. Oameni iau agheasmă, îşi stropesc gospodăria şi păstrează ce-a mai rămas. Se zice că atunci când preotul aruncă în apă crucea dracii ies din apă şi o iau la fugă pe câmp. Nu-i văd decât lupii, care se iau după ei, le rup pântecele şi le varsă maţele. Sunt buni la câte ceva şi lupii…
În Bucovina, când preotul trece pe la casele oamenilor de Bobotează, femeile leagă la crucea purtată de el fire de in şi de cânepă. Din aceste fire Maica Domnului va face o plasă pe care o va trece de trei ori prin Iad, salvând sufletele care se vor agăţa de ea. Sufletele rămase în Iad vor fi mâncate de draci. Apoi, dracii se vor mânca între ei până rămâne numai unul, Scaraoţchi. Legat de un stâlp în mijlocul Iadului, el va muri de foame. Aşa se va curăţi lumea de tot ce e necurat şi vor rămâne numai drepţii cu Dumnezeu şi cu îngerii.

7 ianuarie: Sfântul Ioan Botezătorul

Naşterea lui Ioan este vestită de înger. De tânăr el iubeşte înfrânarea şi propovăduieşte pocăinţa. Îi botează în Iordan pe cei care îi ascultă predicile, menite să-i îndrepte pe oameni spre Dumnezeu. Îmbrăcat în haină aspră din păr de cămilă, el nu bea vin şi nu mănâncă pâine, ci mere sălbatice şi lăcuste. Când unii se grăbesc să-l considere Mesia, le spune: „Sunt solul trimis să pregătesc calea înaintea Lui”.
A trăit în vremea Împăratului Irod, care îşi repudiase nevasta şi trăia în desfrâu cu soţia fratelui său. Ioan îl mustră, iar Irodiada obţine arestarea şi chiar capul lui în schimbul unui dans pe care fiica ei, Salomeea, îl dansează la sărbătorirea zilei de naştere a lui Irod.

Nănaşul lui Iisus este şi patronul pruncilor pe care îi ajută să nu moară nebotezaţi. Sfântul Ion „botează” gerul, frigul se mai înmoaie. Sunt locuri unde tinerii colindă în noaptea de ajun. Iordănitorii stropesc cu apă oamenii. Femeile merg la moaşă cu plocon. Se spune că Sfântul Ion a fost păstor de capre. Nu văzuse niciodată chip de om. Când voia să se roage lui Dumnezeu sărea peste un butuc înainte şi înapoi zicând: asta ţie, Doamne, asta mie, Doamne. Nişte oameni care s-au dus să-l vadă l-au îndrumat spre biserică. Acolo el i-a văzut pe credincioşi purtându-şi păcatele în spate ca pe nişte snopi de paie. Vrând să fie ca ei, a luat în spate şi el un snop, unul adevărat. Preotul a crezut că îşi bate joc şi l-a dat afară. Întors acasă, a început din nou să sară peste butuc. Şi se spune că lui Dumnezeu îi erau mai plăcute rugăciunile lui decât ale celor care umblau în biserici... 

16 ianuarie: Sânpetrul Lupilor 

Care îl ţine este ferit de boli şi de închisori, are noroc la vite şi la albine. Este patronul lupilor, lupii sunt finii lui. Lupii nu mănâncă vitele de capul lor, Sânpetru îi pune. Îi adună noaptea, în ajunul sărbătorii lui, şi îi spune fiecărui lup ce şi unde să mănânce.
Se socoteşte că de Sânpetru e chiar miezul iernii.

Se zice că un om s-a dus în pădure să-l vadă pe Sfânt cum „dă de mâncare la lupi”. A urcat într-un pom, chiar deasupra locului unde s-a întâlnit Sfântul cu lupii. L-a auzit pe sfânt cum spunea : tu să mănânci acolo, tu acolo... La sfârşit, a venit un lup şchiop şi a întrebat: eu ce să manânc? Mâncarea se terminase. Tu, zice sfântul, să-l mănânci pe omul din copac. Incearcă să urce lupul, dar nu poate. Aşteaptă lângă copac. Omul strigă după ajutor. Vin chiar feciorii lui cu o căruţă. Il urcă în căruţă şi îl ascund într-un butoi. Pe drum se întâlnesc cu o babă şchioapă care le spune că e obosită de nu mai poate şi că ar vrea şi ea în car. O pun şi pe ea în butoi, pentru că butoiul era mare. Baba era chiar lupul. Când s-a văzut lângă om, l-a mâncat...

16 - 17 ianuarie: Antanasiile

Se ţin pentru sănătate, mai ales pentru binele copiilor. Denumirea lor vine din combinarea numelui Cuviosului Antonie cel Mare cu cel al Sfântului Atanasie. 

16 - 18 ianuarie: Circovii de Iarnă

Există Circovi de iarnă şi Circovi de vară . Cei de iarnă sunt în miezul unui „anotimp” de şase luni care începe de Sfântul Dumitru şi se încheie de Sfântul Gheorghe. Deşi vag conturate, aceste divinităţi sunt periculoase. Aduc boală, grindină, lupi foc.

29 - 31 ianuarie: Filipii de Iarnă

Alţi patroni ai lupilor, alte zeitaţi conturate vag. La fel ca Circovii, au o sărbătoare pereche, Filipii de Toamnă. Ĩntre cei de toamnă şi cei de iarnă este cuprinsă perioada de împerechere a lupilor. Filipii sunt ţinuţi, în primul rând, de femei. Tânăra nevastă primeşte Filipii de la soacră. Când mama ei nu are noră în casă, îi moşteneşte şi pe ai mamei. Sunt ţinuţi în casele de ciobani şi în gospodăriile unde sunt vite.Chiar fără oi şi vite, e bine să-i ţii pentru că previn pagubele datorate lupului, animalul cel mai temut din Carpaţi. Ursul este mai puternic, are şi el sărbătorile lui, însă „rupe” mai multe vite decât duce cu el. Voracitatea lui o depîşeşte pe a tuturor carnivorelor din această zonă.


de Irina NICOLAU, "Ghidul sărbătorilor românești", Humanitas, 1998.




înapoi la pagina principală
 
inchis