Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

Muzeul Țăranului este pe Google Cultural Institute




Colecții din muzee și instituții de artă din România pot fi vizitate, în premieră, pe Google Cultural Institute

București, 25 noiembrie - Google anunță lansarea, pe platforma Google Cultural Institute, a primelor colecții de artă și tradiție din România, ceea ce va permite oamenilor din toată lumea să viziteze și să exploreze obiecte și colecții ale partenerilor din România. Trei dintre cele mai importante muzee din România - Muzeul Național Brukenthal, Muzeul Național al Țăranului Român și Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, dar și asociații și fundații care își expun lucrările din patrimoniu - Asociația Folclor Fără Frontiere, Ordinul Arhitecţilor din România, Fundația Pro Patrimonio și Fundația Wassertalbahn, și-au lansat colecțiile pe platforma Google Cultural Institute.

În acest mod sunt disponibile peste 800 de exponate din colecțiile instituțiilor partenere, de la picturi, desene, obiecte de artă populară, artefacte religioase, la fotografii și documente. Mai mult, o selecție de obiecte de artă au fost imortalizate la înaltă rezoluție, permițând reliefarea celor mai mici detalii. De exemplu, vizitatorii pot admira îndeaproape lucrări din Muzeul Național Brukenthal cum ar fi Wilhelm IV de Bavaria de Hans Schwab von Wertinger, Iacoba de Baden de Hans Schwab von Wertinger, Natură statică cu cireșe de Theodor Aman, dar și Omul cu tichie albastră de Jan van Eyck. Tehnologia permite explorarea în detaliu a operelor de artă, într-un mod ușor și rapid, astfel că cel care o privește poate foarte ușor studia detalii ale tușei pensulei sau patinei timpului.

De asemenea, trei clădiri (Palatul Brukenthal, Muzeul de Istorie “Casa Altemberger” și Muzeul de Istorie Naturală) care aparțin Muzeului Național Brukenthal pot fi vizitate virtual, prin intermediul tehnologiei Street View, direct din platforma Google Cultural Institute. Oamenii se pot plimba astfel prin muzee ca și când s-ar afla acolo.

Pe Google Cultural Institute, utilizatori pot explora universul satului românesc, prin obiecte de artă populară unice din colecția Muzeului Național al Țăranului Român și gospodăriile expuse în Muzeul Civilizaţiei Populare Tradiţionale ASTRA din Sibiu. De asemenea, sunt disponibile și piese relevante ale spaţiului etnografic extra-european din Muzeul de Etnografie Universală „Franz Binder” din cadrul Complexului Național Muzeal ASTRA.

Alături de exponatele celor 3 muzee, pe Google Cultural Institute sunt disponibile expoziții cu diferite teme ale asociațiilor și fundațiilor partenere: Vioara cu goarnă, Mocănița de la Vișeu de Sus, Vila Golescu sau creațiile arhitectului Ion Mincu, în special Casa Mincu, actualul sediu al Ordinului Arhitecților din România.

Google Cultural Institute este o platformă digitală care oferă acces la patrimoniul istoric și cultural din întreaga lume, prin intermediul internetului. Oricine poate astfel explora picturi, desene, sculpturi, fotografii, artefacte religioase, manuscrise și multe alte obiecte din muzee și colecții din toată lumea. Google Cultural Institute reunește peste 600 de instituții partenere din 60 de țări.


Declarații parteneri:


Ciprian Anghel Ștefan, Director General al Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu

“Complexul Național Muzeal ASTRA din Sibiu, o prezență de marcă în peisajul culturii românești, este o instituție dinamică, aflată în permanent contact cu publicul său, care înțelege să își deschidă în permanență colecțiile prin mijloace cât mai diverse și mai atractive.
De aceea prezența Muzeului ASTRA în mediul virtual, demarată cu câțiva ani în urmă, prin cadrul programului de digitizare a colecțiilor prin intermediul platformei Europene, se consolidează astăzi prin includerea a 22 de monumente din cel mai mare muzeu în aer liber, Muzeul Civilizației Populare Tradiționale ASTRA din Dumbrava Sibiului precum și a 22 piese din colecțiile Muzeului de Etnografie Universală ”Franz Binder” în platforma Google Cultural Institute.
Suntem deosebit de încântați să facem parte din primele muzee și instituții de cultură din România care își expun colecțiile pe platforma Google Cultural Institute.
Digitizarea colecțiilor este un mijloc foarte important de creștere a accesibilității publicului la valorile de patrimoniu și marile platforme de acest tip sunt vectorii care asigură interconexiunea culturilor și civilizațiilor la nivel internațional.”

Virgil Nițulescu, Director General al Muzeului Național al Țăranului Român:

“Suntem meniți, prin structura noastră intimă, să fim tentați de cunoașterea totală. Știm că nu o vom atinge niciodată, dar aspirația aceasta este una firească. Acesta a fost și scopul Mouseion-ului, al Bibliotecii din Alexandria, al Enciclopediei Franceze. Acesta este, într-un fel sau altul, scopul fiecărei colecții – unul utopic, evident –, acela de a colecționa tot ce este posibil din sfera de interes a muzeului respectiv. Cum acest scop nu va putea, din motive evidente, să fie atins, vreodată, în lumea reală, nu ne rămâne decât încercarea de a ne orientarea eforturile spre cea virtuală. Orice inițiativă este salutară.
Mi-am dorit foarte mult ca Muzeul Național al Țăranului Român să fie unul dintre primele muzee românești care se alătură proiectului pornit de Google Cultural Institute, pentru că muzeul nostru este unul dintre cele mai apreciate din România, nu doar pentru patrimoniul său, ci și pentru originalitatea expunerii și a demersului cultural, în raport cu publicul. Suntem convinși că ne aflăm pe drumul cel bun și că, prin participarea la acest proiect, vom reuși să punem mai bine în valoare patrimoniul cultural pe care îl administrăm, spre beneficiul public.”

Andreas Karlstetter, Membru fondator pentru Fundația Wassertalbahn

“Suntem foarte onorați să facem parte din acest proiect internațional. Este o oportunitate extraordinară să ne putem prezenta valorile locale și totodată să facem cunoscută tuturor ultima cale ferată forestieră funcțională din Europa prin intermediul platformei Google. Ansamblul căii ferate face deja parte din patrimoniu național începând cu anul 2010 și poate reușim cu această ocazie să ne atingem scopul de a-l clasa și în patrimoniul UNESCO. Ne bucurăm că povestea Mocăniței de pe Valea Vaserului stă alături de evenimentele remarcabile de-a lungul timpului și astfel contribuim și noi la o mai bună cunoaștere a acestei fărâme impresionante din istoria unei comunități aflate într-un colț fascinant al României.”

Dan Bulucea, Country Manager Google România:

“Suntem încântați să anunțăm primele muzee și instituții de cultură din România care expun pe Google Cultural Institute. Mulțumim partenerilor noștri din România pentru deschiderea și efortul depus pentru realizarea acestui proiect. Ne dorim ca acest demers să înlesnească accesul la artă și să contribuie la promovarea patrimoniului cultural românesc în orice colț al lumii.”

Simon Rein, Program Manager Google Cultural Institute:

„Colaborăm cu peste 600 de muzee, arhive și alte instituții culturale din toată lumea, oferind vizitatorilor acces la sute de colecții și obiecte de artă disponibile la cea mai bună rezoluție. Începând de astăzi, muzee și instituții de cultură din România pot fi vizitate virtual prin colecțiile expuse de acestea pe Google Cultural Institute. Dorința noastră este să punem tehnologia în slujba instituțiilor culturale, pentru a permite acestora să își prezinte capodoperele în moduri inovatoare și atrăgătoare.”

Despre Google Inc.

Google este un lider global in tehnologie, care are ca obiectiv îmbunătățirea modului în care oamenii accesează și utilizează informația. Inovațiile aduse în căutarea online și publicitate au făcut din Google un domeniu de referință pe Internet și una dintre cele mai cunoscute mărci din lume.


  




înapoi la pagina principală
 
inchis