Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

Drum bun, Marius Caraman!





Muzeul Țăranului Român, 22 august 2017



De ieri suntem mai puțini cu un suflet și mult mai săraci.
Marius Caraman (Masu pentru noi) s-a dus acolo unde Horia Bernea (Conu nostru cum îi spunea el), Irina Nicolau (Riri), Sorin, Petre, Răzvan, Dan și alți colegi au plecat lăsându-ne nepregătiți pentru a merge mai departe fără ei.

27 de ani, începuturi postdecembriste sub semnul libertății și al prieteniilor, al muzeului în stare născândă, al fotografiei alb negru și al unei stări de grație la care a participat direct cu toată dragostea și priceperea, sub semnul admirației necondiționate pentru Horia Bernea și pentru locul pe care acesta l-a creat.
Marius și privirea lui martor – imaginea noastră vie. Zeci de mii de fotografii, sute de diapozitive și ore de filmare, zeci de albume. Chipuri, locuri, stari, voci, sunete. Lumi văzute și mai puțin văzute, traduse în limba impecabilă a imaginii. Astăzi toate în Arhiva de imagine a Muzeului și în sufletele noastre.

Atelierul din mansarda muzeului, Thelonius Monk, Hiromi și câți alții. Lăutarii, Prietenii și apa vieții. Îngerii zburători, pădurea de pristolnice, mirosul de tutun de pipă, șuvoiul de cabluri, baterii, CD-uri, albumele, tablourile și sculpturile prietenilor, dezordine conținută, poezie, jazz și tutun. Printre ele, înconjurate cu blândețe, instrumentele minune: aparatul de fotografiat și computerul. Fără de care noi n-am fi existat.

Drum bun, Marius!
 

 


 




 




înapoi la pagina principală
 
inchis