Catre Tur Virtual
ALEXANDRU TZIGARA-SAMURCAŞ

Se naşte la 4 aprilie 1872, în Bucureşti, într-o veche familie de mici boieri. Liceul îl face la Bucureşti. În 1892 este numit „custode preparator" la Muzeul de antichităţi, condus de Grigore Tocilescu. În 1893 pleacă la studii în Germania, la Universitatea din Műnchen, sprijinit de Regele Carol I, la sfaturile lui Al. Odobescu. Aici studiază istoria artei. Întors în ţară, demisionează de la Muzeul de antichităţi şi-şi continuă studiile, plecând în Franţa şi, din nou, în Germania, preocupat fiind de muzeografie. Îl are ca îndrumător pe Wilhelm von Bode, reformator al muzeelor berlineze.

După terminarea studiilor, este numit bibliotecar,apoi director la Fundaţia Carol I şi profesor la catedra de istoria artei şi estetică la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti .

La 1 octombrie 1906 Al. Tzigara-Samurcaş este numit director al Muzeului etnografic, de artă naţională, artă decorativă şi artă industrială, devenit, în 1915, Muzeul de artă naţională Carol I. Noul muzeu funcţiona temporar în clădirea fostei monetării a statului din Şoseaua Kiseleff nr.3, pe locul unde fusese palatul domnitorului Nicolae Mavrogheni. De la început, Al. Tzigara-Samurcaş îşi organizează muzeul pe baze ştiinţifice moderne. Achiziţiile pe care le face duc la sporirea considerabilă a colecţiilor, punctul forte fiind expunerea pavilionară a casei lui Antonie Mogoş din Ceauru, jud. Gorj.

Începe o luptă neîntreruptă pentru obţinerea din partea autorităţilor a fondurilor necesare ridicării noului local (cel actual), la ale cărui planuri a colaborat cu arhitectul N. Ghica-Budeşti. În acest scop, el scrie numeroase articole în presă, pe care le va strânge mai târziu, în 1936, în cartea sa, „Muzeografie românească”. La 30 iunie 1912 se pune piatra fundamentală a noii clădiri a Muzeului. Construcţia a suferit numeroase întreruperi, fiind definitivată abia în 1941.

În toată perioada cât a fost director al Muzeului, Al. Tzigara-Samurcaş a depus o activitate prodigioasă, legată şi de celelalte importante funcţii pe care le-a îndeplinit: director al Fundaţiei Carol I şi profesor de istoria artei şi estetică la Cernăuţi. Scrie articole din cele mai variate domenii, lucrări de specialitate, între care arta populară ocupă un loc de frunte, ţine conferinţe la radio sau la Ateneu, participă la congrese şi expoziţii internaţionale. Al.Tzigara-Samurcaş devine un nume de referinţă în domeniul care l-a consacrat.

Situaţia se deteriorează după al doilea război mondial, când autorităţile comuniste îl alungă în 1948 de la conducerea Muzeului. Bătrân, bolnav şi umilit peste măsură, Părintele muzeului de la Şosea moare la 1 aprilie 1952.

AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă




Expoziție de fotografie
21 martie – 20 mai 2018, Sala Foaier




Ambasada Republicii Moldova în România și Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 21 martie 2018, ora 18.30, la Sala Foaier, la vernisajul expoziției de fotografie AȘA VĂZUT-A ZAHARIA. Improvizații într-o lume captivă.


Recent descoperită în podul unei case abandonate, la 200 km de Chișinău, arhiva fotografică a lui Zaharia Cușnir ne oferă astăzi șansa rară de a privi viața rurală din Basarabia de după război într-o manieră care ocolește realitatea îngrădirilor dictate de propaganda și discursul oficiale ale epocii. Expoziția este rezultatul unui exercițiu curatorial și de cercetare interdisciplinar și prezintă – în premieră în România – o selecție inedită din cele peste 4000 de clișee salvate, aflate în prezent în proces de conservare, digitizare și documentare.

La 27 martie 1918, Unirea Basarabiei cu Regatul României a confirmat printr-un act politic o comunitate de limbă și cultură, fiind succedată după două decenii de anexarea Basarabiei de către URSS. Asemenea oricărei schimbări politice majore, acest moment de ruptură a lăsat spații albe în istoria oficială și traume în memoria colectivă. Dincolo de interpretările propuse de istoricii asupra acelor momente frământate și a perioadelor în care Basarabia și România au avut evoluții separate, avem la îndemână micro-istoriile, care nuanțează și dau relief vieții sociale de la est de Prut. O astfel de micro-istorie – de data aceasta vizuală – este și cea a lui Zaharia Cușnir și a satelor pe care el le-a fotografiat în anii ’50-’60.

Fotograful-țăran școlit în adolescență la Iași eșuează în încercarea de a se împotrivi intrării în colhoz, fiind închis o vreme, pentru a se refugia mai apoi în fotografie. Cu o arie de cuprindere limitată la câteva sate, Zaharia Cușnir este un etnograf inocent care înregistrează episoadele sărbătorii și ale copilăriei, scene casnice sau de convivialitate, însă fără a se opri la ceea ce poate face oricine deține un aparat foto. Observația sa aparent tăcută este surprinzătoare prin dinamica multora dintre cadre, parcă impregnate de o stare de film. Îndrăzneala de a construi imaginea prin compoziții, straturi și relații între personaje și aparatul foto pare neverosimilă pentru acea perioadă, într-un sat aflat la marginea URSS, și cu atât mai mult pentru un sătean de rând – fierar, zidar, lucrător în colhoz –, a cărui viață a însoțit istoria Basarabiei de la apartenența la Imperiul Țarist până la căderea blocului socialist. Se poate spune fără nicio ezitare că Zaharia Cușnir este noua descoperire din familia inocenților, alături de Costică Acsinte și Vivian Maier.

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Foaier, până pe 20 mai 2018, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.


Echipa curatorială: Nicolae Pojoga (lector superior, Catedra Multimedia a Academiei de Muzică, Teatru și Arte plastice din Chișinău), Cosmin Manolache, Iris Șerban și Mara Mărăcinescu (Muzeul Național al Țăranului Român din București)

Cu sprijinul: Ambasada Republicii Moldova în România

Parteneri: Editura Cartier, Arbor, Carpe diem, Asociația pentru Fotografie Documentară A-DOF din Chișinău.


 



 




înapoi la pagina principală
 
inchis