To Virtual Tour
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

De la tilincă la opincă. Dicționar pe sărite




Az - Buche - Vedi… Așa silabiseau școlarii din primele clase pe vremea când alfabetul era chirilic, adică literele și numele lor veneau dintr-o limbă străină. Cuvintele însă erau de-ale noastre, neaoșe. Multe dintre acestea nu se mai folosesc azi ori s-au păstrat numai în textele vechi sau în vorbirea bătrânilor din unele sate. Școlărește se numesc regionalisme și arhaisme.
 

Și totuși: mai știe astăzi careva dintre voi ce înseamnă copaie și la ce folosește? Sau de ce era nevoie de meliță și cum arăta aceasta? Sau dacă tilinca e o podoabă, un instrument muzical sau un nume de fată? Ei, știe cineva?
 

Sau pare a fi mai degrabă o limbă străină care cere un tălmaci? Sunt cuvinte care apar nu doar în cărți, fie ele de școală sau nu, dar te mai împiedici de ele și prin muzee, prin cântece, prin filme, prin concediile ori vacanțele de la țară. Pot să-ți iasă în cale unde nu te-aștepți și să te ia prin surprindere.

Noi, etnologi serioși de obicei, dar cu chef de joacă din când în când, tare am vrea să aflăm, de exemplu, voi ce părere aveți despre ele?

Ca și voi, stăm în casă, ne gândim la vorbele neînțelese ale satului și am vrea să stăm de vorbă despre asta, dacă aveți chef, bineînțeles.

Putem să o luăm metodic, ordonat, pe litere. Ca într-un adevărat dicționar!
 

Sau putem s-o luăm pe sărite. E mai distractiv, așa.

Multe sunt cuvinte folosite și folositoare la țară, dar deocamdată o să vi le împărtășim doar pe acelea pe care le avem la îndemână. Le-am aflat de la bunici, mătuși, vecini, dar și din cărți, din munca de la muzeu, ori din cercetările de teren pe care le facem ca etnologi.

AȘA CĂ nu va fi un dicționar ca în cărți ori ca pe internet, ci unul pe care putem să-l scriem împreună în aceste zile în care stăm apăsați de patru pereți și ne e dor de spațiul larg, de orizontul deschis și de oamenii de la țară. Poate și voi vă simțiți la fel și v-ar plăcea să ajungeți un pic mai departe de asfaltul orașului.

Vă așteptăm pe facebook, în fiecare joi, cu un nou cuvânt (din) vechi!


Întregul proiect îl găsiți
AICI!


 


 


back to main page
 
closed