Catre Tur Virtual
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Sărbătorile din luna septembrie




1 septembrie: Simion Stâlpnicul; Ciricul păsărilor
Până în secolul al XVIII-lea, această dată însemna începutul anului pentru biserică şi pentru cancelarie în Ţările româneşti. Se crede că Sfântul susţine stâlpii ce sprijină pământul. Oamenii încearcă să afle cum va fi vremea, „ghicind“ după viermii din mere. Cum e vremea acum – aşa va fi tot anul. Deşi e zi de sărbătoare, se lucrează!

8 septembrie: Sfânta Maria Mică
La 15 august se sărbătoreşte Adormirea Maicii Domnului, în 8 septembrie Naşterea Fecioarei Maria. Calendaristic, Sfânta Maria Mică înseamnă sfârşitul verii. Oamenii nu mai poartă de acum înainte pălării căci vremea începe să se strice. Maria Mică se păzeşte prin nelucrare la fel ca Maria Mare.

MAICA DOMNULUI ŞI PĂIANJENUL
Se zice că Maica Domnului torcea şi ţesea singură pânza din care făcea cămaşa Fiului Sfânt. Într-o zi, un păianjen îngâmfat i-a zis că el face o pânză mai subţire. S-au luat la întrecere şi păianjenul a câştigat. Maica Sfântă l-a blestemat să-şi afle hrana numai din tors şi ţesut.
Lucrul pânzei este de la Maica Domnului. Ea l-a dat oamenilor ca să aibă din ce să-şi facă linţoliu. Cât timp femeia ţese, Maica Domnului stă în genunchi lângă ea.

9 septembrie: Sfinţii Ioachim şi Ana
Cum Ana e un prenume frecvent la români, 9 septembrie face parte dintre zilele păzite în sat.
Din tradiţia sfântă se ştie că părinţii Maicii Domnului, Ioachim şi Ana, erau bogaţi şi că de fiecare sărbătoare dăruiau o treime din ce aveau săracilor şi o treime bisericii. Au petrecut 50 de ani împreună fără să aibă copii. Ioachim a mers o dată cu daruri la Ierusalim, dar arhiereul n-a vrut să i le primească pentru că nu s-a învrednicit să lase urmaşi seminţiei lui Israel. Supărat, Ioachim nu s-a întors acasă; a plecat în pustiu, unde s-a rugat lui Dumnezeu timp de 40 de zile, cerându-i să le dea un copil. Acasă, Ana se ruga şi ea. Şi Dumnezeu s-a îndurat, le-a trimis îngerul să-i anunţe că se va naşte din trupurile lor Maica Domnului.

14 septembrie: Ziua Crucii
Este sărbătoare mare şi se posteşte. Oamenii merg la biserică unde fac praznice. Se dă de pomană o ulcică plină cu mied, împodobită cu fir roşu la toartă şi având deasupra covrig şi lumânare.
De Ziua Crucii se închide pământul. Gângăniile şi târâtoarele vor rămâne în pământ până de Alexii. Mai înainte de a intra în pământ, şerpii se adună pe un vârf de munte sau într-un aluniş. Acolo, toţi scuipă pe coada unuia dintre ei. Din scuipatul lor fac o mărgică bună de leac. Şarpele care a muşcat peste an un om nu mai paote să intre în pământ. Nu-l mai primeşte. Va rămâne afară şi va muri. Ziua Crucii se mai numeşte, de aceea, şi Ziua Şarpelui.
Oamenii evită şerpii. Există însă un şarpe alb-gălbui care trăieşte sub prag sau în pereţii caselor construite din nuiele împletite şi lipite cu lut. Este numit şarpele casei, ceasornicul casei sau ştima casei. Nu este bine să-l omori. Iar dacă fuge, casa rămâne în scurt timp pustie. Cine omoară un şarpe de casă moare şi el.
De Ziua Crucii plantele pălesc. Rămân verzi numai cele necurate. Se culeg plante de leac.

24 septembrie: Teclele
Teclele sunt păzite cu grijă pentru că sunt rele de lupi. Cui lucrează de Tecle îi mănâncă lupii berbecii. În unele locuri sărbătoarea ţine trei zile şi se numeşte Berbecari. Cel mai primejdios în aceste zile este să umbli cu unelte ascuţite. Se ţine ca să te păzeşti de foc, cumpănă, năpastă, Ducă-se pe pustii.


Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis