Catre Tur Virtual
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

Haina țărănească // Târg de vară // 23 – 25 iunie 2017




Cămăși femeiești și bărbătești, poale, catrințe, fote, vâlnice, ii brodate sau pictate, marame țesute din borangic, costume întregi vechi și noi, cordoane și podoabe... Muzeul Național al Țăranului Român sărbătorește Sânzienele și Ziua Universală a Iei.

De vineri, 23 până duminică, 25 iunie 2017, de la orele 10 de dimineață până la 6 seara, vă așteptăm la Haina țărănească, un târg de vară la care participă peste 30 de meșteri, artiști și colecționari din toată țara.

Nu vor lipsi nici plantele de leac, nici bucatele proaspete și numai bune de târguit: prăjituri de casă, patiserie, miere, turtă dulce.

Târgul Haina țărănească este, de asemenea, un prilej de a aminti publicului că, în această lună, Muzeul Țăranului a lansat expoziția virtuală omonimă în cadrul proiectului „We wear culture” inițiat de Google.


Târg (o)rânduit de Muzeul Național al Țăranului Român


Preț bilet: 4 lei, 2 lei (elevi, studenți, pensionari). 







înapoi la pagina principală
 
inchis