Catre Tur Virtual
În mod special remarcăm donaţiile colecţionarilor Marian şi Luminiţa Iacob (185 piese – icoane pe lemn şi pristornice din sec. XIX şi XX din zona Munteniei), valoroasa colecţie de pristornice circulare a lui Constantin Movileanu-Bobulescu (8 piese de sec. XIX din Moldova), care au aparţinut străbunicului donatorului, cunoscut prescurar din Iaşi (Costache Movileanu), toate inscripţionate în chirilică precum şi cele câteva zeci de icoane pe lemn şi glajă donate muzeului în anul centenarului de Manola Cristina Ciobanu, urmaşa colecţionarului Corneliu Anton Ciobanu.

Patrimoniul este completat de o colecţie de peste 7.000 de ouă încondeiate donată de familia doctorilor Maria şi Nicolae Zahacinschi.

Achiziţionarea celor şase biserici de lemn din judeţele Arad şi Hunedoara, purtătoare ale unei întregi istorii religioase şi civice româneşti (patru conservate „in situ\", iar două, în incinta muzeului), dezvoltă considerabil şi semnificativ nu doar patrimoniul, ca atare, al instituţiei, cât, mai ales, posibilităţile acesteia de a îmbogăţi cunoştinţele şi viaţa spirituală a vizitatorilor, oferindu-le ocazia de a aprecia nemijlocit ingeniozitatea şi măiestria meşterilor-ţărani de a construi edificii de cult şi de a imagina şi picta scene relevante din marele Ciclu Hristologic (Cina, Judecata, Patimile Mântuitorului, Drumul spre Golgota, Purtarea Crucii, Răstignirea), momente din Geneză, Chipul Măriei cu Pruncul, arhangheli, îngeri, prooroci ş.a. Inedită şi de mare valoare este apoi colecţia Ţări străine alcătuită din obiecte tradiţionale, de uz casnic şi decorative, în număr de peste 4.000, provenite din schimburi şi colaborări internaţionale, care oferă o bază temeinică cercetărilor comparate pentru o mai bună cunoaştere a participării diferitelor popoare la constituirea patrimoniului cultural universal.

7 februarie 2018 // Comunicat de presă




Având în vedere reacțiile apărute astăzi, 7 februarie 2018, în mediile de socializare pentru inițierea unor proteste privind proiectarea filmului Soldații. Poveste din Ferentari, la Cinema Muzeul Țăranului, programată mâine, 8 februarie 2018, Muzeul Național al Țăranului Român aduce următoarele clarificări:

Muzeul Național al Țăranului Român nu are calitatea de a cenzura conținutul unei proiecții cinematografice care în prealabil a obținut de la autoritățile competente toate avizele și certificatele de rating impuse de lege.

Cinema Muzeul Țăranului face parte din rețeaua cinematografică Europa Cinemas, respectând întru totul standardele de calitate în domeniu, difuzând filme europene non-naționale și naționale.
În același timp, conținutul filmelor distribuite nu reprezintă în mod necesar punctul de vedere al MNȚR, acestea având acordul direct al Centrului Național al Cinematografiei (CNC).

În aceste condiții, MNȚR consideră inacceptabilă presiunea și impunerea cenzurii, dreptul la libera exprimare fiind una din libertățile fundamentale obținute de societatea democratică românească.

MNȚR își menține aceeași opinie pe care a prezentat-o în data de 5 februarie în urma incidentelor care au avut loc în 4 februarie și menționează că, pentru a preveni noi manifestări nepotrivite, am solicitat autorităților legale sprijinul.


Conducerea Muzeului Național al Țăranului Român

 




înapoi la pagina principală
 
inchis