Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Ziua Morţilor – Mexic




26 octombrie – 30 noiembrie
expoziţie la Sala Irina Nicolau


Anual, la începutul lunii noiembrie, Mexicul se pregăteşte pentru una dintre sărbătorile sale cele mai importante: Ziua Morţilor, ziua în care sunt comemoraţi cei decedaţi.
Prin filtrul dogmelor creştine se exprimă şi azi valorile culturilor prehispanice; azi, în Mexic, se pregătesc acasă altare încărcate de flori galbene – flor de cien petalos – ce amintesc de Omeyocan, paradisul soarelui, stăpânit de Huitzilopochtli, zeu al războiului. Omniprezentele Catrine, scheleţi din hârtie sau lemn, povestesc despre zeiţa Mictecacihuatl, stăpâna morţii, ce domnea în Mictlan –un loc fără lumină de unde nu se putea pleca.

Muzeul Naţional al Ţăranului Român în colaborare cu Ambasada Mexicului în ţara noastră prezintă publicului, în perioada 26 octombrie - 30 noiembrie 2010, expoziţia Ziua Morţilor, eveniment ce aduce mai aproape veselia ce caracterizează această sărbătoare mexicană!

„Această sărbătoare este una din manifestările cele mai relevante ale patrimoniului viu al Mexicului şi al lumii, una dintre expresiile culturale cele mai vechi şi de o importantă expresivitate între grupurile indigene ale ţării”.

Ziua Morţilor este un moment ce permite reunirea familiei şi evidenţierea valorilor sale, un prilej de veselie în care muzica are un rol important, căci, aşa cum aminteşte un proverb mexican „şi durerea se cântă atunci când nu poţi plânge” / „Tambien de dolor se canta cuando llorar no se puede”.










Raluca Ciuntu




înapoi la pagina principală
 
inchis