Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Vopsiri din drag




Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă în perioada 26 – 28 iunie 2019, între orele 10:00 – 12:00 și 16:00 – 18:00, la Vopsiri din drag - o serie de ateliere și demonstrații de vopsire a firelor naturale cu ajutorul plantelor. Atelierele vor fi susținute la Sala Acvariu de Lidia Stareș Ovejan, artist plastic, muzeograf și profesor.

Flora spontană este aceea care, prin bogăția ei, ne oferă o mulțime de posibilități vindecătoare. Să nu uităm că aceleași plante, cărora li se adaugă unele experimentate deja, ne oferă prin procedee simple, dar spectaculoase, o paletă cromatică încântătoare. Rezultatele țin de îndrăzneala celui care se încumetă.

Folosirea plantelor necesită respectarea unor reguli fără de care ele nu sunt apte nici pentru a vindeca, nici pentru a colora. Anul acesta capriciile vremii ne-au dat planurile peste cap și iată-ne luând în seamă, pentru atelierele de vopsire, unele legume pe care de obicei le folosim în bucate: varza roșie și ștevia sau unele cum ar fi rostopasca și frunzele de nuc, folosite în farmacia casei.

Așadar, vă așteptăm să provocăm împreună natura cu ce avem la îndemână spre a ne bucura sufletul și ochii.
 







 



 


înapoi la pagina principală
 
inchis