Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

TOAMNĂ ȚĂRĂNEASCĂ




Târg al Galeriei de Artă Țărănească
8-9 octombrie 2016, între orele 10 și 18




După primenirea din septembrie, ne pregătim de sărbătorile de toamnă. Timp de două zile, sâmbătă, 8 și duminică, 9 ale lui Brumărel, Galeria de Artă Țărănească își cheamă meșterii din nou la un târg marca Muzeul Național al Țăranului Român.

Scoatem în curte lucruri frumoase, numai bune de admirat și cumpărat, iar zeci de meșteri din toată țara aduc la târg: haine de sărbătoare, ștergare din bumbac, scoarțe, lepedee și fețe de masă; ploști, ulcioare, căni, farfurii; obiecte din lemn: linguri, casete, scaune; ouă încondeiate; icoane pictate pe lemn sau pe sticlă, împletituri și alte meșteșuguri.

De-ale gurii puteți târgui: miere, dulceață, prăjituri, zacuscă, sucuri și țuică.

Invităm prietenii mai vechi și noi ai Muzeului să regăsească frumusețea obiectelor unui patrimoniu țărănesc excepțional și mărturia gestului firesc de reîntoarcere la meșteșug.

Intrarea este liberă.


 


înapoi la pagina principală
 
inchis