Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Deschidem sesiunea de selecție pentru
Târgul Mărțișorului 2020




Începând cu data de 9 decembrie 2019, organizatorii Târgului Mărțișorului deschid sesiunea de selecție pentru participarea la târgul de anul viitor. Așa cum am anunțat la încheierea târgului de anul acesta, pentru anul viitor se va face o selecție generală pentru o mai bună reprezentare și o creștere a creativității și calității obiectelor. În acest sens, chiar și colaboratorii vechi ai MNȚR, care au beneficiat de invitații în anii anteriori, vor intra în selecție.
 

Pentru a nu ne repeta și a evita o comunicare ineficientă, vă rugăm să consultați criteriile care stau la baza selecțiilor noastre din toți acești ani și condițiile de participare și de acceptare la târg. Pentru selecție vă rugăm să ne trimiteți pe adresa: educatiemuzealamtr@gmail.com o serie de 10 -15 imagini la rezoluție bună. În cazul imaginilor neconcludente, participanții vor fi rugați să trimită o serie de mostre (5 - 7 obiecte) pentru clarificare și departajare acolo unde va fi cazul.
Rezultatele selecției vor fi afișate public pe site-ul MNȚR.
Selecția se închide pe 15 ianuarie 2020.
Nu sunt admise contestații.

ORGANIZARE ȘI CRITERII DE SELECȚIE PENTRU TÂRGUL MĂRȚIȘORULUI 2020

Muzeul Național al Țăranului Român va organiza, în perioada 26 februarie – 1 martie 2020, Târgul Mărțișorului. 

Pentru a redescoperi și a reîmprospăta oferta pe care Târgul Mărțișorului o face publicului devenit deja fidel evenimentului, în 2020 vom reintroduce selecția generală pentru toți participanții la eveniment. În acest sens, atât colaboratorii vechi cât și noii înscriși vor fi admiși pe baza selecției realizate de organizatorii târgului. 

În urma cererii de înscriere transmise echipei MNȚR în perioada 20 decembrie 2019 – 20 ianuarie 2020, participanții vor trebui să trimită un număr de 7- 10 imagini cu mărțișoarele create (atât ansamblu cât și detalii la o rezoluție foarte bună - peste 1/2 Mg).

Selecţia organizatorilor urmărește criteriile unei instituţii culturale, fiind independentă în primul rând de raţiuni comerciale şi reflectînd opţiunea noastră pentru anumite categorii de obiecte ce pot fi integrate conceptului de mărţişor: acelea care se apropie din punct de vedere creativ de conceptul artistic al MNŢR, iar din punct de vedere funcţional, de mărţişorul tradiţional.

DETALII ORGANIZATORICE
Perioadă: 26 februarie – 1 martie 2020
Orarul târgului: 10:00 – 18:00 (cu posibilitate de prelungire 1 oră pentru strângerea standurilor)
Loc de desfășurare: curtea interioară a MNȚR, sala Acvariu, holul de intrare – Studioul Horia Bernea
Taxa de participare: 60 lei / zi


MODALITATEA DE ÎNSCRIERE PENTRU TOȚI PARTICIPANȚII

În anul 2020, înscrierea tuturor participanților se realizează exclusiv prin e-mail. Cei care doresc să participe la târg sunt rugați să trimită o cerere de înscriere la adresa: educatiemuzealamtr@gmail.com, până pe 15 ianuarie 2020. 
Cererea trebuie să includă: numele participantului și date de contact (e-mail și nr. telefon), 7-10 fotografii atașate la o rezoluție cât mai bună, cu obiectele reprezentative din oferta propusă, precum și link-uri către blog/portofoliu online (dacă este cazul). 
După înregistrarea cererii (primirea e-mail-ului de confirmare), în perioada 20 ian. – 15 feb. 2020 se va realiza selecția celor înscriși. 
În urma evaluării, rezultatul (admis sau respins) se va transmite pe e-mail solicitanților. În cazurile neconcludente se va solicita trimiterea unor mostre pentru o evaluare mai aprofundată. (adresa MNȚR: Șos. Kiseleff nr 3, sect.1, București, în atenția: Secția Educație muzeală). Pentru cei care au primit răspuns admis parţial – participarea se va face doar cu obiectele care au fost selectate, încălcarea acestei condiții aducând după sine excluderea de la participare.
Decizia transmisă este finală și nu este negociabilă. Nu se acceptă contestații. 
Comunicarea pentru târg se va realiza doar prin mediul online la adresa menționată mai sus, persoana de contact: Monica Chiorpec, comunicare, secția educație muzeală, la adresa educatiemuzealamtr@gmail.com.

CRITERIILE DE SELECȚIE a ofertelor înscrise sunt: 
- creativitatea: libertatea în folosirea diferitelor materii în crearea mărțișoarelor având drept scop şi rezultat plasticitatea şi expresivitatea obiectului finit; 
- manualitate şi meşteşug bine înţeles şi practicat, adecvat materiilor folosite; 
- originalitatea și diversitatea (selecția celor mai bune oferte dintre două sau mai multe care folosesc teme/ tehnici/ suporturi similare – vor fi selectate acele oferte care contribuie la ridicarea standardelor de calitate a târgului, în ansamblu);
- raportare la sensurile mărțișorului: valorificare inovatoare, reinterpretare (inclusiv ludică) a obiectului-mărțișor: obiecte care încearcă să reinventeze tradiţii, care lucrează cu diferitele materii, novator şi cu o privire foarte proaspătă, obiecte care au ca sursă de inspiraţie arta contemporană, în diferitele ei direcţii;
- ofertă care include mai ales obiecte-mărțișor (în proporție de 80% față de restul obiectelor, de ex. față de accesorii, bijuterii, obiecte decor, mici obiecte mobilier etc.): târgul nostru pune accentul pe obiectul manufacturat cu valoarea și funcția mărțișorului. Târgul Mărțișorului nu este un târg de hand-made sau un târg de colecționari; în acest sens organizatorii își rezervă dreptul de a exclude din start ofertele care sunt reprezentate doar de bijuterii, haine, accesorii, obiecte de decor.

Nu primim obiecte care:
- răspund prea general unei nevoi de piaţă generalizată, în care scopul comercial primează. Ele pot fi găsite şi la magazine și galerii art-deco, malluri, magazine de artizanat, la magazine cu produse tip Complex Europa, Niro, Dragonul Roşu, pe traseul Piaţa Romană - Piaţa Universităţii, Piața Unirii ori în alte magazine care comercializează suveniruri şi alte accesorii decorative (de exemplu, obiectele de tip Galeria Fondului Plastic, care au deja o identitate, create pentru un anumit tip de public);
- se încadrează unei matriţe unice ori unei serializări care fac din mărțișor obiect de serie industrială;
- prezintă uniformitate şi neglijenţă a materiilor din care sunt realizate: desen, pictură, gravare, incizie prost executată, expresie kitsch sau care încearcă să reconstituie o imagine tradiţională şi eşuează printr-o pastişă nefericit pusă în practică, neînţeleasă şi, ca urmare, redau o expresie săracă, de obiect urât; 
- mimează (copiază) expresia sau realizarea unor obiecte sau produse ale altor artiști/designeri etc.;

Nu este acceptată decât înscrierea în nume propriu, nu se admit la târg participanți ale căror oferte nu au fost selectate/ participanți care se înscriu prin intermediul altor solicitanți (în cazul descoperirii unor astfel de situații, persoanele implicate vor fi excluse din târg, anulând participările viitoare).

TERMENE
Data limită a înscrierii: 15 ianuarie 2020
Perioada de evaluare: 20 ianuarie – 10 februarie 2020
Data limită de trimitere a răspunsurilor la evaluare: 12 februarie 2020
Publicarea listelor finale: 13 - 15 februarie 2020


CONTACT
Organizator: Secția Educație muzeală 
Comunicare/ Contact pentru înscrierea de noi participanți: educatiemuzealamtr@gmail.com
Detalii și informații suplimentare: Monica Chiorpec / educaţiemuzealamtr@gmail.com / 021-317.96.61 (int. 145)
 

Coordonator târg: Lila Passima
Contact / comunicare: Monica Irina Chiorpec - educatiemuzealamtr@gmail.com

 

 




înapoi la pagina principală
 
inchis