Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel




De vineri, 28 iunie 2013, până duminică, 30 iunie 2013, între orele 10 – 18


Târgul de Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel reunește demonstraţii meşteşugăreşti şi expoziţii cu vânzare de obiecte de artă populară și gastronomie tradițională.

Vă invităm, între 28 – 30 iunie, la Târg cu meșteșuguri, meșteșugari și bucate tradiționale, ediție organizată în preajma sărbătorii Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Evenimentul este organizat în curtea interioară a Muzeului Național al Țăranului Român, din București, Str. Monetăriei Nr. 3.

Ca organizatori, urmărim readucerea în prezent a atmosferei vechilor târguri ce se țineau de sărbători în toată țara, fiind o invitație la redescoperirea valorilor satului românesc. La târg vor participa meșteri și creatori populari din diferite zone etnografice ale țării, continuatori ai tradiției populare românesti, care aduc cu ei, la București, produse, de la obiecte din metal, lemn și lut, la țesături, pictură, costume, mobilier, podoabe etc.

Vizitatorilor li se va oferi ocazia unei călătorii culinare deosebite, prin toate zonele țării, putând alege, după gust, brânzeturi, plăcintă, cozonaci, turtă dulce, dulcețuri și miere.

În curtea din spate a muzeului, iubitorii de antichități pot găsi obiectul mult dorit la colecționarii de artă.

Meșteri populari îi vor învăța pe copii, și nu numai, tainele picturii pe sticlă, în cadrul demonstrațiilor pe care aceștia le vor face pe parcursul celor trei zile de târg. Cei mici pot avea o zi plina de distracții, dar și de lucruri inedite, vizionând spectacole pentru vârsta lor, urmate de o plimbare prin curtea muzeului.

Program: zilnic între orele 10:00-18:00

Intrarea este liberă !

Organizator eveniment
Fundatia Kogaion 115
Ligia Marica – Director marketing
Mobil: 0722 274 803; 0724 305 582

 


înapoi la pagina principală
 
inchis