Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Târg de antichități




Fundaţia Kogaion 115 organizează Târg de antichități, în curtea Muzeului Naţional al Ţăranului Român, pe Aleea Samurcaş, de vineri, 28 august până duminică, 30 august, de la 10 la 19.

Pasionații de antichitați, de numismatică și de carte veche le pot găsi la umbra copacilor de pe Aleea Samurcaș. Tot aici sunt expuse spre delectare și vânzare mobilier și gravuri, statuete și obiecte de decor, tablouri și icoane, porțelanuri și sticlărie, ceasuri și bijuterii, aparate foto și cărti poștale. 


înapoi la pagina principală
 
inchis