Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

23 aprilie: Sfântul Gheorghe (Sârgiorz)




Gheorghe s-a născut în Capadocia, în timpul împăratului Diocleţian. Părinţii lui au fost creştini. Rămas orfan de tată, Gheorghe pleacă împreună cu mama sa în Palestina, având acolo averi mari.
Tânărul se remarcă prin vitejie şi ajunge conducător de oşti în garda împăratului. Dar Diocleţian este stârnit de ginerele lui să-i persecute pe creştini, pe care îi pune să aleagă între credinţă şi viaţă. Gheorghe se înfăţişează de bunăvoie împăratului şi îşi mărturiseşte credinţa. Urmează chinuri cumplite. Văzându-i curajul cu care le îndură, mulţi dintre cei care se lepădaseră de Hristos se reîntorc la credinţă. Însăşi Alexandra, soţia lui Diocleţian, se converteşte la creştinism. Împăratul îl osândeşte pe Gheorghe la moarte. I se taie capul în ziua de 23 aprilie.


Dintre legendele despre Sfântul Gheorghe o voi rezuma pe cea cu Împăratul Vicleţian. Împăratul era păgân şi îi osândea pe creştini. Sfântul Gheorghe era ginerele lui şi… mergea la şcoală. Când se întorcea de acolo desena chipul lui Iisus şi se ruga. Împăratului nu i-a plăcut şi a început să-l persecute. Sfântul Gheorghe este silit să plece (spun Sfântul Gheorghe, dar el nu era încă sfânt). Ajunge la un cimitir. Vine şi împăratul. Ca să-i arate puterea lui Dumnezeu, Sfântul Gheorghe îngenunchează pe un mormânt şi cere Domnului să facă o minune. Din mormânt iese un moşneag care oftează: Doamne, greu somn am mai dormit. Cât ai dormit? întreabă împăratul. Şase sute de ani! Vicleţian se lasă creştinat. Mergând înapoi spre casă, minunea continuă: întâlnesc un copil de trei sute de ani cu părinţi de cinci sute de ani. Împăratul mai vrea dovezi. Îi cere lui Gheorghe să scape, cu ajutorul lui Dumnezeu, de muncile la care îl va supune el. Îl încalţă cu opinci încinse de fier şi îi dă să bea un pahar de venin. Pe unde păşea creştinul, crăpau pietrele de căldura opincilor şi se înnegreau de ziceai că sunt cărbune. A băut şi cupa de venin. Când s-a întors cu faţa spre împărat să dea cu el mâna, acesta a murit de miasmele veninoase care ieşeau din gura lui. Cei care pregătiseră veninul au fost Cosma şi Damian. Văzând ce au văzut, au dorit să se închine lui Dumnezeu şi Dumnezeu i-a făcut sfinţi.

23 aprilie marchează începutul unui vechi an pastoral. Din această zi şi până de Sfântul Dumitru, durează „vara“ păstorilor. Tot la aceste date chiriaşii din oraşe îşi reînnoiau înţelegerile cu proprietarii sau se mutau.

Ca orice sărbătoare care marchează un început, Sângiorz are un ajun ce se numeşte Sângiorzul vacilor. Este o noapte periculoasă. Dacă omul iese din casă cu capul descoperit, o strigoaică îi poate arunca frâul după gât. Cel prins este fugărit ca un cal şi lăsat undeva în câmp, mort de oboseală. Strigoaicele sunt femei rele, vrăjitoare. În noaptea de Sfântul Gheorghe trupul le rămâne în pat, iar duhul lor pleacă să facă răutăţi. Se strâng într-un loc părăsit şi se bat cu limbile de la meliţele. De aceea, femeile ascund în această noapte meliţele. Strigoaicele tot mai găsesc câteva. După ce se bat, încalecă pe limbile de meliţă şi pleacă să ia laptele vacilor.

Cică, odată, un om venind de la moară s-a întâlnit cu un pâlc de strigoaice şi le-a urat să se înmulţească norodul lor. Ele s-au bucurat de aşa urare şi i-au spus că făina din sacul pe care îl duce în spate nu se va mai termina niciodată dacă ştie să păstreze secretul. Zile şi săptămâni, nevasta ia din făină şi faina din sac nu scade. Minune! Îşi întreabă bărbatul. Acesta reuşeşte să tacă o vreme. Dar până la urmă îi divulgă taina şi sacul de făină începe să scadă.

Pe lângă strigoaice, există şi femei din sat care încearcă în această noapte să ia laptele altora ca să-l ducă la vacile lor. Sunt multe procedee. Iată unul dintre ele. Se dezbracă şi, în pielea goală, cu o oală şi o pânză în mână, adună rouă de pe iarbă. Pânza trebuie să fie ţesută numai noaptea şi oala să fie nouă. Cu roua adunată stropesc vitele, sarea şi tărâţele acestora. Vacile care vor paşte în locul de unde a fost luată roua nu vor mai da lapte, laptele lor va „merge“ la vacile femeii care a făcut vraja.
Pe aceste femei poţi cel puţin să le vezi. Strigoaicele sunt năluci şi, ca să le vadă, omul trebuie să găsească un şarpe înainte de Sfântul Gheorghe, să-i taie capul cu un ban de argint şi să-i pună în gură un căţel de usturoi pe care să-l lase acolo până încolţeşte. Când căţelul a dat frunze, să-l pună la pălărie şi să urce într-un pom. Va vedea strigoaicele care călăresc vitele ce se duc la păscut.

Laptele fiind atât de important în gospodăria ţărănească, protejarea lui îi preocupă pe oameni permanent. De Sfântul Gheorghe fac risipă de pelin, rostopască, usturoi, leuştean… La case şi la grajduri pun ramură verde. Tot de Sfântul Gheorghe se aprinde focul viu, un foc obţinut prin frecarea a două lemne uscate şi care, peste vară, nu trebuie să se stingă niciodată. El se face o dată cu instalarea stânelor de oi, ce vor sta la munte până la Sfântul Dumitru.

De Sfântul Gheorghe ard iarăşi comorile. Există comori curate şi comori îngropate cu gând necurat. Ultimele sunt închinate Dracului. Cele curate ard după ce au cântat cocoşii de miezul nopţii, până la amiază. Cele necurate – de la amiază până la miezul nopţii. Comoara curată arde cu flacără albăstruie, cealaltă cu flăcări alburii. Iarna, de Sfântul Vasile, când ard comorile, în jurul flăcărilor nu se topeşte zăpada. Spre banii care ard nu trebuie să mergi direct, ci să arunci ceva – o pălărie, o batistă, o opincă. După ce ajungi la comoară, pui un semn şi te întorci a doua zi s-o dezgropi. Oamenii care au dezgropat comorile în timp ce ardeau s-au schimonosit.

Cei pricepuţi merg după comori având la ei lumânare din ziua de Paşti, smirnă din cădelniţa preotului şi usturoi. Cu usturoiul îşi ung faţa cruciş când se apropie de comoară. Şi se zice că în clipa când te afli cu sapa mai aproape de comoară iese ştima comorii şi te întreabă ce-o să faci cu banii. Dacă nimereşti să spui chiar ce gândise acela care a îngropat-o, ştima te întreabă ce cap de om îi dai. Cu alte cuvinte, trebuie să-i promiţi viaţa cuiva din familie. Oricum, comorile sunt blestemate. Puţini au noroc de ele.
Se povesteşte, de pildă, că trei fraţi au găsit o comoară şi s-au dus împreună s-o dezgroape. S-au legat să împartă banii egal, ca între fraţi. După ce au scos banii, unul a zis că el dă o fugă până acasă să aducă mâncare. Ajuns la nevastă, i-a cerut să pună în mâncare otravă. Între timp, cei doi se înţeleg să-l întâmpine cu gloanţe în piept. Zis şi făcut. După ce îl împuşcă, se reped amândoi şi mănâncă mâncarea otrăvită…

De Sfântul Gheorghe se fac multe vrăji de dragoste. Pentru morţi se dau de pomană oale cu lapte, colac, lumânare şi caş. Sunt locuri unde până la această dată oamenii nu s-au atins de laptele de oaie. Principiul este să guste întâi morţii. Se spune chiar aşa, „poamă nouă în gură veche“. Ca să fie sprinteni, oamenii se urzică.


 Irina Nicolau - Ghidul sărbătorilor românești (Humanitas, 1998)




înapoi la pagina principală
 
inchis