Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Roșia Montană. Memoria obiectelor




O invitație la Roșia Montană printre obiecte purtătoare ale memoriei
celor care au locuit acele părți ale Munților Apuseni
6 – 22 februarie 2015, Sala Irina Nicolau



Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă vineri, 6 februarie 2015, de la ora 18, la Sala Irina Nicolau, la vernisajul expoziției Roșia Montană. Memoria obiectelor.

...O lume înfățișată prin obiecte în contextul lor de origine. O lume bogată, inevitabil fragmentară, alcătuită din obiecte oferite acestei expoziții de locuitorii Roșiei Montane; obiecte felurite, obiecte uitate prin poduri sau pivnițe, altele utilizate zi de zi; obiecte obișnuite sau excepționale, caracteristice unor ocupații, unui mod de viață; obiecte profane sau de cult, obiecte memoriale, împreună cu mărturiile deținătorilor despre însemnătatea lor. Un drum spre povești, amintiri, anecdote, istorie...
...O imagine aparte a unei lumi reconstituită pornind de la obiecte și relațiile dintre acestea, întrebări și răspunsuri posibile despre om...
...O selecție de obiecte din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, schițează un alt palier narativ al expoziției despre Roșia Montană: o explorare a frumosului comun, până de curând parte a vieții de zi cu zi, acum pe cale de a se pierde...
...O expoziție în care vizitatorul este invitat într-o călătorie imaginară și concretă în același timp. Călătoria prin Roșia Montană – fragmentară, eterogenă, contradictorie și incitantă – îndemn la revenire și la înțelegere...

Expoziția va putea fi vizitată la Sala Irina Nicolau, până pe 22 februarie 2015, de marți până duminică, între orele 10 și 18. Intrarea este liberă.


Expoziția se desfășoară în cadrul Zilei Roșiei Montane, un eveniment al Campaniei Salvați Roșia Montană, cu sprijinul și găzduirea Muzeului Național al Țăranului Român. Expoziția „Roșia Montană. Memoria obiectelor” este organizată de Asociația ARA - Arhitectură. Restaurare. Arheologie, Muzeul Național al Țăranului Român și Asociația București - pro urbe.






înapoi la pagina principală
 
inchis