Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Picu Pătruţ. Ultimul mare miniaturist al Europei






Complexul Naţional Muzeal ASTRA, instituţie aflată sub tutela Consiliului Judeţean Sibiu, invită publicul la vernisajul expoziţiei „Picu Pătruţ. Ultimul mare miniaturist al Europei”. Evenimentul va avea loc joi, 3 aprilie 2014 , ora 12:00, în sala de la subsolul Casei Hermes, Piaţa Mică, nr.11.
Expoziţia-document, organizată de Muzeul Ţăranului Român din Bucureşti şi itinerată la Muzeul ASTRA, este dedicată vieţii şi operei monahului Picu Procopie Pătruţ (1818-1872), născut în Săliştea Sibiului, în anul 1818. Poet, pictor, imnograf şi imnolog, copist bisericesc, dar şi unul dintre cei mai mari miniaturişti ai Europei, acesta a desfăşurat alături de activitatea sa duhovnicească, şi o vastă activitate cultural-religioasă, ce se reflectă în sute de cântări, imnuri şi poeme, ilustrate cu aproape 3.000 de miniaturi în culori.
Organizatorii propun o perspectivă diacronică a vieţii şi a operei lui Picu Pătruţ prin intermediul unor panouri, ilustrând imagini din creaţia sa, miniaturi cu tematică religioasă, începând de la Adam şi Eva şi sfârşind cu Înfricoşătoarea Judecată de Apoi. De asemenea, expoziţia reuneşte 30 de manuscrise copiate şi ilustrate de înzestratul pictor-ţăran şi o suită de obiecte ţărăneşti din Săliştea şi Mărginimea Sibiului (costume, mobilier popular, ceramică, icoane pe lemn sau pe sticlă, ţesături), care definesc istoric şi etnografic spaţiul în care s-a născut, a trăit şi a creat Picu Procopie Pătruţ, lumea satului transilvănean, spiritul oamenilor de atunci.

Expoziţia poate fi vizitată până la data de 18 iunie 2014.








înapoi la pagina principală
 
inchis