Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

ONE WORLD ROMANIA 2015 ediția a 8 -a






ONE WORLD ROMANIA 2015/ ediția a 8 - a / 16 - 22 martie 2015
2 săptămâni până la a 8-a ediție ONE WORLD ROMANIA!



Festivalul internațional de film documentar dedicat drepturilor omului One World Romania ajunge anul acesta la cea de-a opta ediție, care va avea loc la București în perioada 16-22 martie. Festivalul One World Romania este organizat de Asociația One World Romania alături de Centrul Ceh București și se bucură de susținerea Programului Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung.

 În 2015 motto-ul festivalului este „kino-maidan” – locul de unde pleacă privirile documentariștilor și către care se întorc filmele lor - la București, ca și la Sao Paulo sau la Kiev. Aruncăm o privire asupra maidanelor de pe 5 continente și îi așteptăm pe bucureșteni la proiecții și evenimente conexe să discutăm împreună despre câteva dintre cele mai presante probleme ale societății în care trăim.

 Ca și până acum, filmele vor fi împărțite în mai multe secțiuni tematice, printre care se numără: o secțiune despre ”golanii” care revendică democrația tocmai acolo unde pare să își fi pierdut busola, una despre capitalismul sălbatic instalat în fostele țări comuniste, o secțiune dedicată trecerii delicate de la adolescență la maturitate, etc. Spectatorii vor avea ocazia să vadă documentare nominalizate la premiile Oscar 2015, documentare românești noi și filme dintre cele mai surprinzătoare ca tratare și temă.

Pentru a ilustra cea de-a opta ediție a festivalului One World Romania ne-au fost alături coregraful Paul Duncă și Centrul Național al Dansului. Afișul festivalului este realizat de Ana Blidaru.
Proiecțiile din cadrul festivalului vor avea loc la Studioul Horia Bernea – Muzeul Național al Țăranului Român, Cinema Studio și Cinema Elvire Popesco. Deschiderea oficială a festivalului va avea loc pe 16 martie la Cinema Pro. Abonanamentele pot fi achiziționate deja de pe www.eventbook.ro .
Rămâneți conectați la „kino-maidan” pentru a afla cele mai noi știri despre singurul festival de film documentar dedicat drepturilor omului din România!


ONLINE:

http://www.oneworld.ro | http://www.facebook.com/one.world.romania

ORGANIZATORI: Asociația One World Romania & Centrul Ceh București
PARTENER PRINCIPAL: Programul Statul de Drept Europa de Sud Est al Konrad-Adenauer-Stiftung
CU SPRIJINUL: Centrul Național al Cinematografiei
SUSȚINUT DE: Uniunea Cineaștilor din România, Fundația ERSTE, Reprezentanta Comisiei Europene în România, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, UNDP România, Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării

PROGRAM:

MARȚI, 17 martie


18:30 – Iranian, FR/CH, 2014, 105’
21:00 – Second Chance, SK, 2014, 12’
              | Euromaidan. Rough Cut, UA, 2014, 60’


MIERCURI, 18 martie


18:30 – The Serbian Lawyer, DE/RS/NL/UK, 2014, 83’
21:00 – Virunga, UK/DRC, 2014, 100’


JOI, 19 martie


18:30 – We Come as Friends, FR/AT, 2014, 110’
21:00 – Pepe Mujica, Lessons from the Flowerbed, DE, 2014, 90’


VINERI, 20 martie


16:30 – Vitosha, BG, 2013, 70’
18:30 – Unearthed, ZA, 2014, 93’
21:00 – Citizenfour, US/DE, 2014, 114’ 


SÂMBĂTĂ, 21 martie


16:30 – Outside, DE/RO, 2014, 86’
18:30 – Pixadores, FI/DK/SE, 2014, 93’
21:00 – The Queen of Silence, DE/PL, 2014, 80’


DUMINICĂ, 22 martie


16:30 – Killswitch, US, 2014, 73’
18:30 – Democrats, DK, 2014, 100’
21:00 – The Term, RU/EE, 2014, 83’



Pentru orice alte informatii legate de Festivalul One World Romania, ne puteti contacta la adresa de e-mail info@oneworld.ro sau la telefon 0755.125.706 (persoana de contact: Alexandra Ivan).

 




înapoi la pagina principală
 
inchis