Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

MOSAIQUE DE L’ARC-EN-CIEL




Expoziție de artă contemporană
12 – 19 martie 2015, sala Irina Nicolau


Expoziția este organizată de GADIF (Grupul Ambasadelor, Delegațiilor și Instituțiilor Francofone din România), în cadrul programului dedicat Sărbătorii francofoniei, și va fi deschisă în perioada 12-19 martie 2015, în sala Irina Nicolau a Muzeului Național al Țăranului Român (Șoseaua Kiseleff nr.3, sector 1, București).

Expoziția Mosaïque de l’arc-en-ciel prezintă lucrarea artistei Mirela Trăistaru care, prin intervenția sa plastică, reunește, într-un mod inovator, 91 de opere ale unor artiști contemporani care provin din douăsprezece țări francofone, rezultând o operă unitară.

Vernisajul expoziției va avea loc în data de 12 martie, la ora 18, în sala Irina Nicolau a Muzeului Țăranului. Vor lua cuvântul Dl. Virgil Ștefan Nițulescu, Director general al Muzeului Țăranului Român și Dl. Benoit Rutten, Delegat Valonia-Bruxelles la București și Președinte GADIF. Vernisajul va avea loc în prezența oficialilor corpului diplomatic francofon membri ai GADIF. În cadrul vernisajului, artista Mirela Trăistaru va interveni direct pe lucrările noi intrate în proiect, unindu-le cu un fir roșu, creând astfel o nouă operă care vorbește despre diversitate culturală, prietenie și încredere.

Expoziția este prezentată la inițiativa GADIF, în parteneriat cu Muzeul Național al Țăranului Român și cu sprijinul Delegației Valonia-Bruxelles, al Ambasadei Elveției, Institutului Francez din România și al Biroului Agenției Universitare a Francofoniei pentru Europa Centrală și Orientală. Ea se înscrie în programul oficial al lunii martie, luna francofoniei în România.

Artiștii prezenți în această expoziție sunt:

Gabriel Panev, Hristo Panev și Stanislava Spasova (Bulgaria), Sylvie Lancon Vernica (Franța), Simon Janos și Gyori Csaba (Ungaria), Georges Medawar (Liban), Mountassir Chemao și Seffar Nissrine (Maroc), Vasie Raţă și Andrei Voica (Moldova), Bartosz Fraczek, Kuba Jaknbowski și Wkodzimierz Karankiewicz (Polonia), Marije Claas și Ron Meerts (Republica cehă), Irina Abaza, Dan Badea, Adriana Barna, Irina Magda Bejenaru, Sorin Bejenaru, Francisc Chiuariu, Horaţiu Christian, Constantin Cioc, Marian Coman, Bogdana Contraş, Paul Coţoc, Cuzina, Dana Dociu, Maxim Dumitraş, Victoriţa Duţu, Matei Enric, Cristi Farcaş, Marian Furtună, Cristi Gaşpar, Raluca Ghideanu, Teodor Graur, Ruxandra Guţu, Bogdan Severin Hojbotă, Mirela Iordache, Dan Istrate, Andor Komives, Adrian Lulciuc, Rareş Lupu, Carmen Marin, Bogdan Radu Mihai, Valeriu Mladin, Ştefan Doru Moscu, Lucian Muntean, Murivale, Vasile Pop Negreşteanu, Rolland Niculuşca, Andrei Păcuraru, Mihai Perca, Ana Asavei Pietraru, Codruţa Podina, Augustin Ioan Pop, Cătălin Precup, Nectaria Radu, Nadia Rădulescu, Iuliana Săsărman, loan Sbârciu, Justinian Scărlătescu, Radu Şerban, Florin Ştefan, Irina Tănase, Aurel Tar, Cristian Târnovan, Vasile Tolan, Florin B. Tomescu, Daniel Tufiş, Simina Tulai, Matei Ulmeanu, Mihai Ungureanu, Ioana Vallimărescu, Monica Vasinca, Adrian Vertic, Beti Vervega, Mihai Zgondoiu, Monica Morariu, Dorothea Fleiss, Paolo, Miral (România), Markov Marci și Cicca Pavel (Serbia), Kavdija Marusic și Andrea Verdelago (Slovenia), Walter Lehmann și Lucian Popescu (Elveția).


Partener media: RFI România,

Mai multe informații despre acest proiect sunt disponibile pe site-ul www.addtoaddressbook.ro sau pe site-urile organizatorilor și partenerilor.

Informații pentru presă: Gabriela Dobre, Delegația Valonia-Bruxelles la București, tel.: 021 314 06 65/85, e-mail : gabrielawbb@rdsmail.ro










Morceaux de moi / Pieces of me

La finisajul expoziţiei Mozaique de l'arc-en-ciel - realizată de Mirela Trăistaru, Grupul Time Based Arts @ Time Factor(y) al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti vă invită joi 19 martie, de la ora 18, în Sala Irina Nicolau a Muzeului Ţăranului Român, la performance-ul Morceaux de moi / Pieces of Me, o creaţie colectivă ce rezonează cu propunerea expoziţiei-gazdă, prin care cu toţii ne căutam şi ne reconfigurăm identităţile, exersând acceptarea diversităţii cu fiecare decizie, cu fiecare acţiune.
Coordonatori proiect: Irinel Anghel și Raluca Ghideanu
Coordonator program: TBA @ Time Factor(y) Reka Csapo Dup
Performeri: Irinel Anghel, Raluca Ghideanu, Oana Sidea, Diana Joiţa, Rolland Niculuşcă, Rene Răileanu, Ana Petrovici-Popescu

Poezia Mi-e dor de 9 coli de tipar inclusă în performance îi aparţine lui Daniel Sur.
Programul Time Based Arts @ Time Factor(y) al Universităţii Naţionale de Arte Bucureşti va fi prezentat de lect univ.dr. Reka Csapo Dup, ocazie cu care vor fi vizionate filme documentare si creaţii ale tinerilor artişti înscrişi în program.





înapoi la pagina principală
 
inchis