Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere publică






Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
şi
Muzeul Naţional al Ţăranului Român

Organizează seria de şase cursuri

Maneaua ca fenomen, maneaua ca obiect de dezbatere publică



Conferinţele vor fi susţinute la
Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti
Vinerea, orele 12-14, în sala Dinu Lipatti
În zilele de 25 februarie, 4, 11, 18 martie şi 1 aprilie



Conferenţiari:
Speranţa Rădulescu, Anca Giurchescu, Mirela Radu, Costin Moisil, Florin Iordan
Toţi cei interesaţi de subiect sunt bineveniţi.


The lectures are supported by the PATTERNS_lectures project, which is initiated by ERSTE Stiftung and implemented by WUS Austria



Peisajul sonor românesc contemporan este dominat de manea. Cândva muzica unui grup social marginalizat (cel al romilor), maneaua a fost treptat adoptată de o parte însemnată a celorlalţi cetăţeni ai României.
Maneaua este o muzică contemporană cu rădăcini în cultura predominant otomană a începutului de secol 19 din sudul şi estul României. Ca atare, ea revelează o seamă de trăsături pan-balcanice. Maneaua a apărut (sau reapărut după o lungă absenţă) la sfârşitul anilor 60, ca opoziţie simbolică a comunităţilor rome din mahalale faţă de excluderea lor din societatea românească. În prezent, ea a devenit o formă de opoziţie a tuturor marginalilor şi oamenilor de rând din România, indiferent de originea lor etnică.
Versurile necizelate şi vulgare, comportamentul sexualizat şi agresiv şi melodiile şi ritmurile sale „străine”, contaminate de orientalul balcanic, au fost şi continuă să fie respinse de intelectualii şi funcţionarii şi activiştii culturali de orientare mai degrabă purist-naţionalistă. Aceştia o demonizează, transformând-o într-un simbol al decadenţei culturale din România. Chiar şi lăutari ţigani - îndeosebi cei care s-au bucurat de prestigiu în perioada comunistă şi cei cu o educaţie muzicală mai înaltă - se pronunţă cu fermitate împotriva manelei.
O analiză mai detaşată arată însă că maneaua este un produs al managementului cultural naţionalist din timpul regimului comunist, al trecutului orientalo-balcanic al ţării, al presiunii culturii occidentale şi al unei rapide globalizări. Maneaua poate fi considerată şi un simbol al democratizării din societatea românească de astăzi: prin exprimarea sa originală, ea aspiră la o recunoaştere publică egală cu a celorlalte muzici populare din România. Maneaua îşi trage puterea din rolul major pe care îl joacă în sărbători publice şi private aşa cum sunt nunţile, botezurile şi alte feluri de petreceri, în concerte şi spectacole şi totodată din expunerea masivă prin televiziuni particulare, Internet, CD-uri şi DVD-uri.
În analiza şi interpretarea noastră, maneaua este rezultatul unei fuziuni semnificative dintre muzică (vocală şi instrumental), poezie, dans, gesturi, „vorbiri”, vestimentaţie, simboluri vizuale şi comportamente (adeseori codificate). În acelaşi timp ea este parte integrantă a unei culturi pan-balcanice emergente. Ca atare, ea urmăreşte prefacerile socio-politice regionale şi, drept consecinţă, este într-un continuu proces de remodelare.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis