Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Mândrie și beton




Dacă îl cauți acasă pe țăranul român azi, n-ai să-l găsești. E plecat la muncă în străinătate. Și vrea să știi asta. Ți-a lăsat un mesaj – o casa din beton cu patru etaje, atât de mare „că poți să întorci tirul în ea”.

Marți, 29 noiembrie, ora 19:00 va avea loc la Muzeul Național al Țăranului Român, Şos. Kiseleff nr. 3, sala Foaier, vernisajul expoziției foto Mândrie și beton a fotojurnalistului Petruț Călinescu. Fotografiile sunt rezultatul documentării, timp de un an de zile, a transformărilor petrecute în satele tradiționale din Maramureș și Țara Oașului, în urma masivei migrații a forței de muncă în străinătate.

Documentarea urmărește îndeaproape viața cotidiană a comunității oșenești și maramureșene care muncește în Paris, unde trăiește în condiții austere și economisește fiecare cent câștigat, pentru a se califica acasă într-o competiție socială din care nu se pot opri.

„Suntem blestemați să băgăm banii în betoane. Așa suntem noi; dacă vecinul are casă cu trei etaje, eu trebuie să-mi fac cu patru” I.O., 24 de ani, din satul Certeze, betonier de 8 ani în Paris.

Mândrie și beton este o expoziție foto despre tranziția satului tradițional de la casa fără niciun cui, la vila fără nicio șipcă de lemn, și despre dualitatea oșenilori și a maramureșenilor care la Paris trăiesc o viață de privațiuni și sacrificii, iar acasă afișează prosperitate și lux.

Muncesc până la epuizare 11 luni pe an; bărbații în construcţii și femeile la menaj. De mai bine de 15 ani dorm înghesuiţi în apartamente mici la periferia Parisului și economisesc fiecare cent. Se întorc acasă cel mult o lună pe an, în mașini scumpe, culeg prunele pentru horincă și cheltuiesc averi pe nunți, haine și petreceri. Dar mai ales, ridică vile în care probabil nu vor locui niciodată, care însă îi conving pe cei rămaşi acasă să urmeze și ei acelaşi model de succes.

Proiectul a fost finanţat de World Press Photo, Robert Bosch, Institutul Cultural Român Paris şi Administraţia Fondului Cultural Naţional Român.

Petruț Călinescu este un fotograf român independent, licențiat în Jurnalism și Științele Comunicării. A lucrat pentru principalele cotidiene din România ca fotograf, iar astăzi este reprezentat de agenția londoneză Panos Pictures.
Fotografiile lui au fost publicate în National Geographic, Esquire, New York Times, Courrier International, The Times, Business Week, Paris Match, Financial Times.
Printre premiile naționale și internaționale câștigate de-a lungul timpului se numără - Fotografia Anului, acordat de Clubul Român de Presă; Fotograful Anului, acordat de Asociația Fotografilor de Presă; Award of Excellence acordat de Picture of the Year (USA); Humanity Award, Hpa/Unesco, China.
Ultimul proiect de durată, www.theblacksea.eu, documentează vizual viața cotidiană a oamenilor din jurul Mării Negre și rolul pe care aceasta îl joacă în diverse comunități.

Portofoliul său poate fi văzut pe www.petrut-calinescu.com



Expoziţia poate fi vizitată până pe 18 decembrie.





înapoi la pagina principală
 
inchis