Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Farmecul cotidianului VII

Irina Nicolau



Dragă Fefe,

Avem gândaci. În vara asta nu s-a făcut grâu, s-au făcut, în schimb, gândaci. În apartamentul nostru se remarcă prin diversitate. Nu am avut niciodată gândaci de trei feluri. Mă simt datoare să ţi-i descriu. Cei mai drăguţi, cu ăştia aproape că admit să coabitez, sunt negri şi rotunzi ca nişte mărgeluşe. Îşi fac de treabă prin cutia de pâine. Când o deschid, încremenesc şi mă privesc speriaţi. A doua categorie e binecunoscuta libarcă. Ocupă baia. Mare, grasă şi zemoasă. Din respect pentru rădaşcă aş fi capabilă s-o tolerez şi pe ea, dacă n-aş şti că se înmulţeşte frenetic şi că nimic nu poate fi mai scârbos decât să calci pe ea cu piciorul gol. Am păţit aşa ceva, după care am vrut să-mi amputez piciorul. În fine, gândacii roşii. Ăştia sunt cei mai parşivi. Se deplasează cu o viteză uluitoare. Ziua în amiaza mare, fug pe tăbliile de la pat. Parcă sunt nebuni. În plus, se îneacă în căni cu lapte şi cafea. Mai rău e în cafea pentru că nu-i vezi. De ce se îneacă nu ştiu, pentru că, de fapt, se vede că sunt deştepţi. Poate că la întoarcerea ta încercăm să dresăm unul. Fug şi prin frigider, zău dacă exagerez. Am încercat toate insecticidele, inutil. Ce bine era pe vremea lui Gheorghiu-Dej, se găsea întotdeauna cineva să-ţi dea verde de Paris. Oricum, te previn că în ziua în care apar ploşniţele şi păduchii, dau foc la casă şi vin spre tine pe jos.
Nu pot să închei fără să revin cu un element care te va ajuta să-mi înţelegi starea de spirit. Nu mi-e frică de ei. Nici silă, toată copilăria m-am jucat cu insecte, şopârle şi alte alea. Buzunarele îmi erau pline de cutiuţe în care fojgăiau lăcuste şi bondari. De atunci păstrez respectul pentru rădaşcă. Dar nu în casă, domnule!!! A spus-o şi De Chirico, să nu amestecăm cultura cu natura. Cu alte cuvinte, înţeleg să mă duc eu la gândaci, nu să vină ei peste minte. În rest, vara s-a cam sfârşit şi vine toamna. Mai bine.
Cu dragoste şi oarecare disperare, te sărut şi te aştept,

Riri





înapoi la pagina principală
 
inchis