Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Exerciţiu fotografic





Centrul de Pregătire Profesională în Cultură în parteneriat cu Muzeul Ţăranului Român vă invită să redescoperiţi fotografia prin expoziţia cu titlul Exerciţiu fotografic, al cărei vernisaj este programat marţi, 23 noiembrie 2010, începând cu ora 19.00, la Sala Acvariu.

 Cele 18 de lucrări expuse aparţin absolvenţilor cursului de fotografie, organizat pe parcursul anului 2010 de către Centrul de Pregătire Profesională în Cultură. Tematica lucrărilor se înscrie în structura modulelor studiate: portret, fotografie de natură, studiu de fotocompoziţie, fotoreportaj, clişee macro, fotografie de arhitectură.
Susţinute în cadrul evaluării de la finalul cursului, fotografiile fac parte din portofoliul cursanţilor, fiind un exerciţiu de abordări inedite, de afinităţi şi sugestii ale tinerilor fotografi.

Expoziţia va fi deschisă zilnic în perioada 23—30 noiembrie 2010.
      



înapoi la pagina principală
 
inchis