Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Despre valori




3 aprilie 2013, Studioul Horia Bernea



Muzeul Național al Țăranului Român vă invită miercuri, 3 aprilie 2013, de la ora 14.00, la Studioul Horia Bernea, la conferința Despre valori, susținută de Daniel Funeriu, fostul ministru al Educației. Evenimentul va avea loc în cadrul programului Să știi mai multe, să fii mai bun.


Suntem într-o criză globală care are toate caracteristicile unei „crize de schimbare de sistem”. Cel mai ușor trec prin crizele de schimbare de sistem națiunile care sunt sigure pe valorile lor. Cu cât o națiune este mai sigură pe valorile sale fundamentale, cu atât ea are capacitatea să genereze sisteme noi și performante, fără ca această noutate să reprezinte o ruptură producătoare de haos. Vom pune în discuție modul în care diferite națiuni se raportează la valorile lor fundamentale și vom încerca, împreună, să clarificăm care sunt valorile românilor.









înapoi la pagina principală
 
inchis