Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

De 1 Iunie la Muzeul Ţăranului





De ziua copilului îi aşteptăm pe cei mici cu jucăriile de care s-au plictisit, ca să facă schimb şi cu păpuşile pe care vor să le îmbrace cu haine noi, pe cei care vor să meşterească figurine sau vase din lut sau hârtie manuală.
În curtea muzeului între orele 10:00 şi 18:00 veniţi la:


- târg mic de obiecte pentru copii făcute de artişti şi studenţi între orele 10:00 şi 18:00; 
- târg de jucării aduse de copii pentru schimb sau vânzare între orele 10:00 şi 18:00; 
- piesa de animaţie D`ale lui Păcală şi Tândală, susţinută de Trupa de copii a atelierului de teatru de la MŢR, coordonat de Beatrice Iordan, de la ora 13:00, la Clubul Ţăranului;
- atelier de design vestimentar. Autoportret, eu şi hainele mele, ora 10.30;
- expoziţii în aer liber: Grădini şi lumini;
- roata olarului, atelier de olărit cu meşterul Dumitru Constantin din Piscu, de la ora 10.00 până la ora 16.00;
- atelier de cusut haine pentru păpuşi de la 10.00 şi de la 14.00;
- atelier de block-print (procedeu de imprimare cu modele indiene din lemn pe pânză) de la 11.00 şi de la 15.00;
- atelier de mozaic de la ora 14.00;
- atelier de creaţie puzzle 3D;
- atelier de hârtie manuală cu Răzvan Supuran, între orele 11.00 - 14.00;
- dulciuri: vată pe băţ, turtă dulce, prăjiturele.



Toate pregătite de: Mirela Florian, Ruxandra Grigorescu, Beatrice Iordan, George Turliu

Partener: Clubul Ţăranului

Intrarea este liberă.





De 1 Iunie, Romfilatelia a pregătit pentru copiii care vor veni la Muzeul Ţăranului, un eveniment special care va cuprinde:

 lansarea unei emisiuni filatelice de „Ziua Internaţională a Copilului” ;
 MC – Marky (Vasile Calofir) ;
 muzică şi dansuri;
 face painting;
 baloane modelabile şi baloane RMF;
 oferirea de poşete cu timbre Marky;
 cutia cu fragmente;
 momente de magie;
 concurs : cine găseşte cel mai repede o serie completă a unei emisiuni filatelice;
 invitatul special, Gabi Szabo, povesteşte copiilor despre viaţa sportivă;
 concurs cu întrebări despre filatelie;
 concurs puzzle;
 moment entertainment Marky & Mascota CD Press;
 foto & video.

1 iunie 2013




înapoi la pagina principală
 
inchis