Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Dan Ștefănescu a plecat dintre noi




Sâmbătă a plecat dintre noi la cele veşnice, Dan Ştefănescu, coleg distins şi prieten nepreţuit, unul dintre cei mai competenţi conservatori pe care i-a avut muzeografia românească.

 A pierdut lupta cu viaţa după o grea suferinţă, dar a plecat discret şi demn aşa cum a şi trăit. S-a înălţat la cer, acolo, în „Ţara de Sus/ Ţara fără dor” în care, cu siguranţă îl vor aştepta Tancred Bănăţeanu, Silvia Zderciuc, Milcana Pauncev, cei care i-au îndrumat primii paşi în muzeu începând cu noiembrie 1972.

 A lucrat alături de ei în Muzeul de Artă Populară, iar după 1989 a fost un reper în echipa lui Horia Bernea la Muzeul Ţăranului Român.

 Colegii din Muzeul Naţional al Ţăranului Român, care l-au preţuit şi respectat, transmit familiei sincere condoleanţe. Ne rugăm pentru odihna veşnică a celui care a fost Dan Ştefănescu!






înapoi la pagina principală
 
inchis