Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Covorul otoman, între arhetipul transilvan şi pictura lui Ghirlandaio




Conferinţă moderată de Vintilă Mihăilescu, introdusă de Ioana Popescu şi
susţinută de Dan Sava Ionescu, la Clubul Ţăranului, marţi 29 martie, ora 18.00.



În vechime, covorul era un element esenţial al locuirii: pentru populaţiile nomade, el reprezenta materia însăşi a arhitecturii, covorul devenea podea, perete, mobilier, loc de rugăciune; pentru Europa, unde ţesăturile de lână îmbrăcau pereţii, mesele, lăzile şi paturile, sau marcau locurile importante din casă, palat sau biserică, covorul devine scoarţă a lucrurilor. Până astăzi încă se poate vorbi despre o modă a locuinţei cu pereţi şi mobile îmbrăcate, a unui interior cald şi colorat, dar mâncător de lumină, în paralel cu cea a locuirii într-un spaţiu luminos, aerisit şi pur, în care rolul ţesăturilor decorative este preluat de culoarea uniformă sau de tapetul discret al pereţilor.

Poate se ştie mai puţin că o bună parte din covoarele turceşti din secolele XV-XVI au fost denumite după pictorii europeni în lucrările cărora apar; de aceea vorbim despre covoarele Crivelli, Memling, Holbein, Lotto, Bellini, Ghirlandaio. Povestea ar fi cam aşa: arhetipul covorului exista ca obiect atunci când pictorul i-a inclus imaginea în compoziţia tabloului; pictat cu mare grijă pentru detaliu şi în toată splendoarea sa, modelul a rămas în memoria colectivă păstrând numele artistului.

Daca ne referim numai la covoarele Ghilandaio, cu siguranţă însă nu se ştie că arhetipul lor se află şi astăzi în Transilvania, la Biserica Evanghelică din Hălchiu.

Despre celelalte ediţii ale Conferinţelor de la Şosea puteţi găsi texte, fotografii, înregistrări audio şi loc de comentat, pe blog la: http://www.muzeultaranuluiroman.ro/conferinte.


 


înapoi la pagina principală
 
inchis