Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Bucate încercate




Rețete culese de Georgeta Roșu și ilustrate de Horia Bernea în 1996

Lansare de carte
Vineri, 21 septembrie, ora 14.00, Clubul Țăranului


Muzeul Național al Țăranului Român vă invită vineri, 21 septembrie 2012, ora 14.00, la lansarea cărții Bucate încercate. Rețete culese de Georgeta Roșu și ilustrate de Horia Bernea în 1996, care va avea loc la Clubul Țăranului.


Fernand Braudel consideră că „bucătărie au doar acele popoare care au reuşit să completeze alimentele de bază cu alte elemente de rafinament.”
„Bucatele încercate” adunate în această carte stau mărturie faptului că românii au avut o bucătărie tradiţională, făcută cu grijă, aproape spiritualizată, că într-un ceaun sau într-o strachină poţi descoperi un întreg univers ale cărui exprimări şi gust sunt de nebănuit.




Partener: Clubul Țăranului




înapoi la pagina principală
 
inchis