Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Atelierul de sunet




Să construim instrumente muzicale, să ne jucăm cu sunetele!

Introducere în lumea instrumentelor muzicale populare


ascultăm, construim, decorăm, cântăm


Orice obiect poate genera sunete - diafane, stridente, mai puternice sau, din contră, abia perceptibile. Pietre, scoici, bucăți de lemn, un arc, o tigaie...

Atelierul de sunet are ca scop dezvoltarea percepției auditive a copiilor șI familiarizarea lor cu instrumentele muzicale. Totodată, punem un accent puternic pe îmbogațirea abilităților de comunicare ale acestora.
Cursul are o abordare liberă asupra sunetului, urmărind în mod esențial dezvoltarea creativității.

Vom povesti despre câteva instrumente tradiționale - cobză, fluiere, buhai, drâmbă, gong, iar apoi ne vom imagina și vom construi propriile noastre instrumente. Construcția instrumentelor va avea la bază metoda reciclării.

Durata unei ședințe este de 50 min. În fiecare sâmbătă de la ora 12.
Număr maxim de participanți: 7
Vârsta: 6-10 ani
Taxa de participare la un atelier: 15 lei

Detalii și înscrieri la Sașa Liviu Stoianovici, telefon 0721 797 878, e-mail atelieredesunet@gmail.com

Sașa-Liviu Stoianovici este artist vizual și interpret la cobză, saz, diverse instrumente electronice. A avut expoziții și concerte atât în România, cât și în Germania, Olanda, Ungaria.
 
 



înapoi la pagina principală
 
inchis