Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

ANUNȚ Muzeul Național al Țăranului Român





30 mai 2016



Dragi prieteni,

Muzeul Național al Țăranului Român vă așteaptă să-l vizitați, în continuare!

Lucrările de consolidare și restaurare a cădirii monument istoric din Șoseaua Kiseleff continuă conform graficului, motiv pentru care, foarte curând, aripa dinspre strada Monetăriei urmează să fie închisă accesului publicului; ea va putea fi vizitată doar până la 5 iunie 2016, inclusiv.

Rămân deschise sălile din corpul central ale expoziției permanente, precum și sălile pentru expoziții temporare: Sala Tancred Bănățeanu, Sala Foaier, Sala Irina Nicolau (aceasta din urmă, doar până la 12 iunie), Sala Librărie și Sala Acvariu. Continuă, de asemenea, activitatea Atelierului de creativitate, precum și manifestările organizate la Cinema Muzeul Țăranului (din Studioul Horia Bernea). Totodată, rămâne deschisă Galeria de Artă Țărănescă, în care funcționează magazinul Muzeului.

Programul de vizitare rămâne neschimbat: de marți până duminică, între orele 10 și 18.

Luni, Muzeul este închis.
 




înapoi la pagina principală
 
inchis