Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept




„A fost cândva o insulă pe Dunăre. Insula Ada Kaleh era – pentru locuitorii ei, dar şi pentru cei care au vizitat-o vreodată - un loc paradiziac.
Vorbim la trecut.
Ridicarea barajului Hidrocentralei Porţile de Fier I, mândria hidrotehnicii românești, a inclus între pierderile colaterale și trecerea definitivă în istorie a acestui loc.
Începând cu anul 1968, ca urmare a exproprierii dispuse de regimul comunist în vederea construirii barajului, populaţia insulei, majoritar de etnie turcă, a fost nevoită să se mute în oraşul Turnu-Severin sau în alte localităţi din ţară şi obligată să predea autorităţilor locale actele imobilelor deţinute în proprietate. Lipsa unui lăcaş de cult musulman în zonă i-a determinat pe mulţi dintre foştii locuitori ai insulei să ia calea pribegiei spre Dobrogea, unde existau etnici turci şi lăcaşuri de cult musulman, sau spre Turcia, patria lor de origine.
Insula lor a fost acoperită între 1970 - 1971 de apele lacului de acumulare al hidrocentralei. Odată cu insula dorm sub ape sute de ani de istorie zbuciumată, destine împlinite şi poveşti trăite la margine de imperii (otoman, habsburgic), mituri şi legende născute între ape.
După aproape o jumătate de secol, în 2012, Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti a readus în atenţia publicului insula Ada Kaleh, printr-o expoziţie document. I-au fost alături Uniunea Democrată Turcă din România, Asociaţia Pro-Mehedinţi şi alte două muzee care au pus expoziţia de la Bucureşti pe propriile simeze: Muzeul de Istorie Națională şi Arheologie din Constanţa şi Muzeul Regiunii Porţilor de Fier din Drobeta-Turnu Severin. Intitulată „Ada Kaleh. Insula din suflet”, expoziţia a spus, în limitele impuse de constrângerile muzeografiei, povestea insulei scufundate, invitând publicul la o călătorie în timp spre descoperirea unui loc unic, cu un destin tragic. Cum să reconstitui, fie şi simbolic, destinul de după evacuare a locuitorilor insulei, martori ai efectelor sociale dramatice ale unor decizii politice de conjunctură?
Am încercat să aruncăm o privire din interior asupra cotidianului mărunt, pornind de la mărturii de istorie orală şi amintiri păstrate în memoria colectivă, încă activă. Căci insularii risipiţi - din ce în ce mai puţini - ţin insula vie în sufletele lor. Suflete născute între ape.
Fragmente din interviuri cu cei strămutaţi, fotografii din arhivele personale ale acestora, puţinele obiecte păstrate de ei din vechile gospodării au conturat o palidă, dar emoţionantă imagine a paradisului pierdut. Expoziţia a fost, pentru scurtă vreme, un spaţiu de rememorare a unei experienţe de viaţă unice, un prilej de reafirmare a identităţii specifice a foştilor insulari şi, într-o oarecare măsură, o restituire istorică în sensul reafirmării destinului dramatic al insulei şi al locuitorilor săi. Un demers necesar, bazat pe convingerea că, odată cu dispariţia ultimului locuitor al insulei, nu vor mai exista martori ai fenomenului Ada Kaleh.
Dar expoziţia n-a transmis, poate, intensitatea cu care arde în sufletele celor veşnic rătăcitori prin lume dragostea de insula fericirii lor. Căci, atunci când îi asculţi povestind, parcă ţi se face şi ţie dor de un loc pe care nu l-ai văzut niciodată. Noi, cei care i-am văzut lăcrimând, ştiam mai mult, aflasem mai mult. Poveşti individuale – sau poate aceeaşi poveste spusă pe mai multe voci - destine de familie, tactici de vieţuire, mostre de cultură locală care, vor rămâne, ce-i drept, într-o arhivă de muzeu.
Aşa că am croit din amintirile lor, la repezeală şi cu sufletul la gură, o carte, ca un desen pe nisip. Ea va fi, cu siguranţă, mai bine scrisă într-o ediţie viitoare, care va să dureze. Dar nu ştim câţi dintre cei care ne-au deschis poarta spre trecut şi ne-au lăsat să le vedem rănile vor mai avea timp până atunci...”


Fragment din volumul Adakale-li. Patria din buzunarul de la piept, autori Carmen Mihalache , Magda Andreescu, Ed. Martor, București, 2012.


Volumul a fost editat în cadrul proiectului Ada Kaleh. Insula din suflet, istoria de sub ape, derulat în 2012 de Muzeul Național al Țăranului Român, cu sprijinul financiar al Administrației Fondului Cultural Național și cu susținerea Centrului Național al Cinematografiei.





 




înapoi la pagina principală
 
inchis