Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când, între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

10 februarie: Sfântul Haralambie






În icoane apare ţinând ciuma de lanţ. Pentru că a fost păstor, protejează vitele.
Se zice că în vremea când Dumnezeu împărţea pravila fiecărui sfânt, Haralambie a întârziat. Ca să nu-l lase să plece cu mâna goală, Dumnezeu i-a dat o căţea legată la gât cu un lanţ de aur. Pentru el, în unele locuri, femeile fac un colăcel; după ce îl coc, îl rup în patru bucăţi pe care le aruncă în cele patru vânturi. Altele, goale puşcă, fug în jurul casei de trei ori, dimineaţa, la prânz şi seara. De casa lor nu se mai apropie necuratul. Cine ţine morţiş să lucreze în această zi poate să scarmene lână.




înapoi la pagina principală
 
inchis