Catre Tur Virtual




Nu ştim alţii cum sunt, dar noi ne simţim acasă în Muzeul nostru. Adică ne simţim bine, ne place să privim în jur în sălile prietenoase cu pereţi pictaţi, pline de obiecte frumoase sau surprinzătoare sau, dimpotrivă, familiare. Ne simţim mai aproape de părinţi şi simţim totodată că aici avem ce povesti şi copiilor. Muncind împreună mai mult de jumătate din zi, din când în când între noi se coagulează relaţii apropiate, asemănătoare relaţiilor de familie. Nu ştiţi dacă să ne credeţi? Exagerăm poate? Veniţi acasă la Muzeul Ţăranului şi verificaţi...

#CasaDe_aCasa | Istorii din loc în loc, la un loc




Muzeul Național al Țăranului Român a demarat în luna aprilie, „Casa de-a casa”, o campanie online de colectare a unor istorii despre locuire în cele mai diferite ipostaze: spațiu, timp, contexte speciale, memorie, senzorialitate, consemnări, crochiuri, puzzle-uri ori ficțiuni etnografice. O serie ruptă din cotidian. Ce ne leagă de casele noastre? Cum am ajuns acolo? De ce am plecat?

Actuali și foști specialiști ai muzeului, etnologi, sociologi, curatori, din trei generații diferite, vor scrie despre relații de vecinătate, chefuri, nostalgii, sărbătoare, colțuri nevăzute, reinventarea spațiilor... Prin istorisirile acestea, vizitatorii online sunt îndemnați să contribuie la colecția noastră cu propriile lor experiențe de locuire.

Pe pagina de Facebook Educație Muzeală MȚR și pe portalul cultural LiterNet, în fiecare zi a săptămânii, puteți descoperi istorisirile scrise de Călin Torsan, Cosmin Manolache, Lila Passima, Iris Șerban, Ioana Popescu, Șerban Anghelescu și Ciprian Voicilă, care vă propun să depășiți limitele distanțării sociale încercând propriile variante de auto-etnografiere:

[ lunea lui Călin ] [ casa din Bărăgan]
[ marțea lui Cosmin ] [ nomad ]
[ miercurea Lilei ] [ între case ]
[ joia lui Iris ] [ infraroșu ]
[ vinerea Ioanei ] [ din năuntru despre afară ]
[ sâmbăta lui Șerban ] [ etno-rătăciri ]
[ duminica lui Ciprian ] [ casa Domnului ]



Trimiteți-ne o poveste!
Fiecare dintre noi are povești ale locuirii în propria casă ori aiurea. Trebuie doar să vă dați răgaz și să scotociți în memorie. Chiar și într-un detaliu puteți descoperi o lume. Trimiteți-ne, pe adresa c.dea.casa@gmail.com, o poveste și o imagine (foto, colaj sau elemente vizuale) care să o ilustreze. Adaugați și câteva cuvinte despre dumneavoastră sau atașați un link către website-ul personal / pagina de Instagram sau Facebook.

Poveștile colectate vor putea apărea în volum, alături de autorii seriei, la Editura Martor a Muzeului Național al Țăranului Român.

 




înapoi la pagina principală
 
inchis